Kourtney Kardashian și Younes Bendjima s-au despărțit după aproape doi ani de relație. Cei doi au avut o relație cu suișuri și coborâșuri, după ce s-au întors din vacanța pe care au avut-o în Italia.
„Kourtney și Younes au avut discuții în contradictoriu de când s-au întors din vacanța pe care au avut-o în Italia și nici nu s-au mai văzut de atunci”, a declarat o sursă apropiată lor pentru E! News. Aceeași sursă a fost că aceștia au decis să ia o pauză, însă totul s-a terminat cu o despărțire. Recent, Younes Bendjima a fost recent fotografiat în Mexic alături de Jordan Ozuna.
'Kourtney este supărată, dar ea încearcă să-și focuseze energia pe alte lucruri și să stea ocupată. Kourtney nu vrea să acorde prea multă importanță acestui subiect și vrea ca totul să se termine cât mai repede. Ei au avut probleme în relație de câteva luni în urmă. Au șanse foarte mari ca ei să se împace și lucrau la acest lucru, dar acum acele poze au făcut ca lucrurile să se termine definitiv într ei doi', a declarat aceeași sursă.
Sofia Richie i-a dat ultimatum lui Scott Disick
După ce Kourtney Kardashian și Younes Bendjima s-au despărțit, Sofia Richie i-a dat ultimatum lui Scott Disick. Tânăra de 19 vrea să știe acum dacă iubitul ei, în vârstă de 35 de ani, are de gând să se întoarcă la mama copiilor lui. 'Ea nu vrea să fie jucată pe degete de Scott. Sofia îl iubește pe Scott și vrea să își trăiască viața alături de el, vrea un viitor cu el și vrea chiar și copii cu Scott. Dacă el vrea să se întoarcă la Kourtney, ea nu mai vrea să știe de el', a spus o sursă pentru hollywoodlife.com.
Citește și: Kourtney Kardashian a avertizat-o pe noua iubită a lui Scott Disick: 'Stai departe de copiii mei'
FOTO: Instagram