Kim Kardashian a publicat prima poză cu Chicago

 Pirvu Cristina
.

Kim Kardashian a publicat prima poză cu Chicago. Deşi micuţa a venit pe lume în urmă cu ceva timp cu ajutorul unei mame surogat, Kim a arătat-o d-abia acum lumii întregi. Se poate observa în imagine că a moştenit din trăsăturile părinţilor săi.

În urmă cu ceva vreme, Kylie Jenner a adus pe lume primul său copil. Într-un video special creat, în câteva secvenţe, apărea şi Kim Kardashian alături de cel de-al treilea copil al său. Chicago a crescut mult de atunci, a prins puteri, iar trăsăturile deja i se pot vedea. Cea de a treia fetiţă a cuplului Kardashian-West este simpatică la fel ca fraţii săi, ca North West și Saint West.

Kim Kardashian a încărcat o imagine pe Instagram acolo unde micuţa stă aşezată în braţele mamei sale. Poartă haine albe, asemenea lui Kim. 'Cred că Chicago e deja bebeluşul meu preferat”, au fanii imediat după ce Kim a încărcat poza în mediul online.

La ce truc apelează Kim Kardashian ca să-și ridice bustul

Kim Kardashian a postat pe una dintre rețelele de socializare o fotografie prin care arată cum își ridică sânii. Secretul sânilor perfecți nu stă în bisturiu, ci se poate face puțină magie și cu scotch. Privește și învață de la Kim Kardashian!

Imaginea pe care vedeta a postat-o este din anul 2008, semn clar că vedeta apela la aceste trucuri de multă vreme. 'Tape trick #2008', a scris diva pe una dintre rețelele de socializare. Cu siguranță Kim Kardashian nu este singura divă care apelează la astfel de trucuri.

FOTO: Instagram

Cristina Pîrvu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton