Kate Middleton – O apariţie încântătoare la nunta surorii ei, Pippa

.

Pippa Middleton, sora mai mică a Ducesei de Cambridge, s-a căsătorit în acest weekend cu milionarul James Matthews, evenimentul fiind considerat de mulţi nunta anului în Marea Britanie.

Kate Middleton a reuşit şi de data această să arate perfect, ducesa făcându-şi apariţia într-o încântătoare rochie roz pudrat, o creaţie Sarah Burton pentru Alexander McQueen, cea care i-a creat şi rochia de mireasă în 2011.


Kate a arătat perfect în rochia midi, cu decolteu în formă de V, cu mâneci bufante şi plisată în faţă, pe care a accesorizat-o cu o pălărie cu trandafir, pantofi în aceeaşi nuanţă de roz şi o pereche de cercei.

Astfel îmbrăcată, Kate a putut să se ocupe de cavalerii şi domnişoarele de onoare, printre care s-au aflat şi cei doi copii ai ei, Prinţesa Charlotteşi Prinţul George.

Din păcate, Kate şi William nu au putut fi fotografiaţi împreună, prinţul moştenitor preferând compania fratelui său, Harry, iar Kate, fiind ocupată cu copiii.


Se pare că între Kate şi William ar exista ceva tensiuni în ultima vreme, după ce William a fost plecat în luna martie la Schi la Verbier, în Elveţia. Atunci, Prinţul a fost fotografiat bând o bere alături de Sophie Taylor, un top model australian în vârstă de 24 de ani. Fotografia a apărut în tabloidele britanice, iar Kate a fost extrem de supărată.

Acum, potrivit mai multor surse, cuplul regal ar face terapie pentru a trece peste acest moment delicat, primul mai serios din cei 6 ani de căsătorie. William ar trebui să facă gesturi tandre în public faţă de soţia lui, lucru de care nu a prea ţinut cont la nunta Pippei.

Foto: Hepta.ro