Jennifer Aniston i-a întâlnit, în sfârșit, pe copiii lui Brad Pitt! Angelina Jolie a luat foc!

 Oana Pantazi
.

Deși divorțul de Brad Pitt a fost dureros pentru ea, Jennifer Aniston a reușit, cumva, să rămână în relații bune cu fostul ei soț. Cu toate acestea, până de curând, actrița nu a avut ocazia să-i cunoască acestuia cei șase copii, proveniți din mariajul cu rivala ei. Iată că acest lucru s-a întâmplat în sfârșit, absolut întâmplător!

 

Brad Pitt (54), a fost căsătorit cu Jennifer Aniston (48) cinci ani și cu Angelina Jolie (42) doar doi, după o relație de 10 ani, însă chiar dacă a trecut mult timp de la prima căsătorie și, între timp, actorul a devenit tatăl a șase copii, iată că relația lui cu fosta soție (căsătorită și ea cu actorul Justin Theroux de aproape trei ani) este acum una dintre cele mai bune. Nu același lucru se poate spune însă și despre cele două foste doamne Pitt, care, se știe, nu se agreează deloc.

 

Brad Pitt și Jennifer Aniston pe vremea când erau un cuplu

 

Abia după divorțul de Angelina însă actorul a înțeles cu adevărat prin ce a făcut-o să treacă pe Jennifer și și-a cerut iertare de la fosta sa soție. „Brad și-a cerut scuze pentru că i-a frânt inima. În mod obișnuit, nu face acest lucru cu ușurință, dar datorită terapiei el a învățat să-și exprime sentimentele. I-a cerut iertare pentru tot răul pe care i l-a făcut', a declarat un apropiat al actorului. Jennifer a fost impresionată de scuzele fostului ei soț, iar de atunci, relația dintre ei doi s-a relaxat mult și au continuat să țină legătura, însă până acum Jennifer nu i-a cunoscut copiii lui Brad.

 

Brad, Angelina și copiii lor

O sursă a dezvăluit pentru publicația In Touch că, recent, Jennifer a trecut pe la Brad pentru a-i aduce un cadou – o carte de design interior, pasiune pe care o împărtășesc amândoi –, iar acolo a fost extrem de surprinsă să îi găsească pe 4 dintre cei 6 copii ai lui Brad și ai Angelinei: Zahara (13), Shiloh (11) și gemenii Vivienne și Knox (9), „A fost momentul zilei. Copiii știau cine e Jen și erau extrem de familiarizați cu ea din reviste și de la televizor, dar au tratat-o ca pe o prietenă oarecare a tatălui lor', a declarat sursa, care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Evident, nu a durat mult până ce copiii au ajuns acasă și i-au dezvăluit mamei lor că au cunoscut-o pe „acea doamnă Jennifer' și, așa cum era de așteptat, Angelina, care nu a fost deloc fericită la aflarea veștii, a luat foc și a ținut să-i transmită imediat lui Brad că acest lucru a înfuriat-o. Apoi, i s-ar fi confesat unui apropiat, spunându-i că „Brad a mers prea departe'. Dat fiind că între cei doi nu prea mai există șanse de împăcare, credem că Angelina ar cam trebui să se obișnuiască, pentru că Brad nu va mai rămâne singur multă vreme. Este doar o chestiune de timp până ce le-o va prezenta copiilor pe viitoarea doamnă Pitt… Sau poate singura problemă a Angelinei este doar Jennifer, rivala ei dintotdeauna?

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta, Northfoto

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton