Iulia Vântur a fost protagonista unui moment destul de stânjenitor provocat chiar de iubitul ei, Salman Khan. Aceasta a fost pusă față în față cu fosta iubită a actorului indian și cu greu a putut să își mascheze gelozia.
În urmă cu câteva zile, Salman și cu Iulia a mers împreună la unul dintre cele mai importante evenimente din lumea filmului indian, care a avut loc la New York. Însă în centrul atenției nu a fost frumoasa româncă, ci fosta iubită a actorului. La eveniment, Salman a urcat pe scenă și a dorit ca, înainte de toate, să vorbească despre fosta sa iubită, a cărei zi de naștere urma.
„Singura zi de naştere pe care mi-o amintesc este cea a Katrinei. Ziua ei de naştere este pe 16 aşa că hai să-i cântăm ‘la mulţi ani’ chiar acum’, a spus Salman Khan în fața tuturor, moment ce a emoționat-o până la lacrimi pe fosta sa, dar care i-a picat foarte urât Iuliei.
Citește și: Charlize Theron – extrem de sexy la premiera filmului „Atomic Blonde’, la Berlin. A venit doar în sutien!
Întrebată de către o jurnalista americană ce părere are despre momentul petrecut pe scenă, Iulia a încercat să pară foarte degajată, chiar dacă pe chip i se citea indignarea.
„O, da, la mulţi ani, am auzit că urmează ziua ei de naştere’, a spus românca zâmbind.
Mai mult, după eveniment, Salman Khan a dat o petrecere în penthouse-ul lui din New York, la care Katrina a fost invitată. În momentul în care fosta și actuala au dat nas în nas, Iulia a fost elegantă și a îmbrățisat-o pe Katrina, urându-i „La mulți ani!’.
Alexandra Popescu
Foto: Instagram