Iulia Albu a avut probleme grave cu banii. Deşi este una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi, nu a dus-o întotdeauna bine, a avut şi neplăceri financiare. Unul dintre aceste momente a fost chiar după divorţul de Mihai Albu, tatăl fiicei sale!
Iulia Albu a povestit în cadrul Interviurilor VIVA! când a avut cele mai grave probleme cu banii. Nu i-a fost deloc uşor!
„Din punct de vedere financiar, cele mai grele momente au fost când mi-am dorit să îmi cumpăr o pălărie, iar tatăl meu nu a vrut să îmi dea bani. Asta pe la vreo 20 de ani. A fost foarte dificil. Era vreo 2000 de lire. Atunci nu era cu euro. A mai fost apoi un moment tare dificil în momentul în care am plecat de acasă de la părinţii mei, m-am căsătorit. A trebuit să trăiesc din banii mei. A durat o perioadă de opt ani. Iar al treilea moment dificil financiar a fost momentul în care am divorţat. Pentu că atunci am abandonat compelt avocatura, am luat-o de la zero din nou”, a spus Iulia Albu.
Iulia Albu, declaraţii exclusive despre Mihai Albu la 5 ani de la divorţ
n anul 2015, Iulia şi Mihai Albu au divorţat oficial, de comun acord. Au ieşit împreună din sală, acolo unde au semnat actele. Au avut zâmbetul pe buze! Acum, la cinci ani distanţă, între cei doi nu mai există niciun fel de relaţie. Invitată la Interviurile VIVA!, Iulia a dezvăluit multe secrete din acea relaţie. Mihai Albu nu a lăsat-o chiar să activeze în lumea modei.
Foto: Facebook