Ioana Blaj şi Ducu Ion – Aşteaptă un copil

.

Pentru Ioana (27) şi Ducu (33) ultimele 12 luni au fost cu adevărat un carusel de evenimente. Anul trecut pe vremea asta abia începeau să se cunoască, la scurt timp se mutau împreună, iar acum, în primul, şi, zic ei, singurul interviu de cuplu, ne-au mărturisit că aşteaptă un copil.

 


 

 

Într-un film pe care l-am văzut de­mult, o fată îl anunţa încântată pe iubitul ei că este însărcinată printr-o întrebare: „Ce poate spune o feme­ie, iar un bărbat niciodată? Replica asta mi-a venit în minte în timp ce îi pri­veam pe Ioana şi pe Ducu atât de apro­piaţi şi de fericiţi în acel carusel care a fost pus în mişcare special pentru ei, într-o zi în care parcul de distracţii era închis publicului. Cu toate că ar prefera să treacă neobservaţi, de când sunt împreună au devenit o ţintă pentru pa­parazzi. Chiar şi la masă, când le luam interviul, Ioana mă întrerupe la un mo­ment dat: „Cred că avem oaspeţi, uită-te pe geam. Din fericire pentru liniştea lor sufletească, când revista va apărea pe piaţă, vor fi în vacanţă pe Riviera Fran­ceză, cu „telefoanele închise, aviz ama­torilor!, aşa cum au punctat.


 

Se vor întoarce însă în scurt timp, pentru că luna aceasta, la TIFF, are loc avanpre­miera filmului „America, venim!, un pas important în cariera de actriţă a Ioanei. Faptul că este însărcinată nu o opreşte câtuşi de puţin din a munci, ba chiar am avut ceva dificultăţi în a stabili şedinţa foto din cauza agendei ei pline de filmări. Sunt o sceptică atunci când vine vorba de concepte precum „sufle­tul-pereche, dar nu ştiu cum să numesc altfel legătura dintre Ducu şi Ioana, după ce am stat de la 10 dimineaţa până la 6 seara în preajma lor. Amândoi pre­feră discreţia, ciocolata şi vacanţele de scuba-diving. Poartă chiar şi acelaşi număr la picior, ceea ce cred că Ducu ar schimba mâine dacă ar putea, căci Ioana apreciază foarte mult gusturile iubitului ei în materie de pantofi şi nu ezită să facă schimb.


 

După o zi cu voi, am rămas cu impre­sia că sunteţi împreună de când lu­mea. De când sunteţi, de fapt?

Ioana: În iulie se împlineşte un an.


 

 

În câte luni eşti însărcinată, Ioana?

Am 13 săptămâni. Au fost perioade în care am avut greţuri, perioade în care m-am simţit bine, ca orice femeie însărcinată, cred.

 

 

Tatăl cum se simte?

Ducu: Tatăl se simte foarte fericit, doar că preia de la mama cea însărcinată toată emoţia şi devine tatăl cel însărcinat. Nu ai cum să nu te gândeşti la ce ur­mează, ce-i de făcut, pe toate planurile.

 

OANA POPOIAG Foto DRAGOȘ BORCĂNEA

 

 

Continuarea în numărul de iunie al revistei VIVA!, la standurile de presă de sâmbătă, 31 mai.