Am urcat cu Robert Turcescu pe acoperişul unei clădiri din centrul Bucureştiului şi am cercetat perspectiva pe care un bărbat de aproape 40 de ani o are asupra vieţii. În loc de un jurnalist încruntat am descoperit un poet care mi-a amintit de mansarda lui romantică pe care am fo­tografiat-o în VIVA! în urmă cu doi ani.

Mai ai mansarda de adolescent fugit de acasă?

Da, locuiesc în aceeaşi casă, mă bucur de liniştea unui cartier pe care l-am pri­vit destul de circumspect când m-am mutat, dar am văzut că e un loc cu oa­meni de bună calitate. Iar anul ăsta m-am hotărât să renunţ să îngrijesc ga­zonul care oricum nu rezista şi voi încerca să fac roşii eco în spatele casei. (râde)

Te preocupă temele eco în continua­re?

Cu limite. Nu-mi plac deloc excesele, nici măcar când e vorba de natură. Sunt un om care petrece mult timp în aer liber, sunt îndrăgostit de mountain biking, schiez, pescuiesc.

Singur, cu prietenii sau cu copiii?

Depinde ce program facem: merg doar cu adulţii pentru un program mai dur de schi sau mountain biking, dar îmi place să petrec timp cu copiii mei, pentru că sunt momente aparte pe care aş vrea să le opresc cumva să nu zboare atât de repede. Ioana are aproape 12 ani şi simt că pleacă de lângă mine, se îndreaptă către prietenii ei, are activităţile ei.

Eşti un părinte care pretinde totul de la copilul lui? Îi ceri să facă perfor­manţă în toate?

Am problema asta, mi-aş dori ca Ioana să performeze în permanenţă. Dar am realizat că a forţa un copil e o decizie greşită. Cred că părinţii trebuie să fie mai degrabă atenţi la calitatea informaţiilor pe care un copil le acumulează decât la performanţa de moment, de a avea 10 pe linie.

10 pe linie face bine la orgoliul unui părinte. Tu eşti un om orgolios ?

Sunt un personaj căruia nu i-a plăcut niciodată locul doi. Îmi place să mă bat pentru locul întâi, dar după ce îl ating, nu mă mai interesează să-l menţin foar­te multă vreme. Nu fac un scop în viaţă din a rămâne number one.

Ai aceeaşi filosofie şi în ceea ce priveşte femeile? Te interesează doar să cucereşti? Ai o reputaţie de „vrăjitor de femei, de Don Juan…

Nu am auzit astfel de lucruri şi despre viaţa mea personală nu vorbesc nicio­dată mai nimic. Preţuiesc foarte mult femeile şi mi se pare că bucuria unui bărbat de a sta de vorbă cu femei, de a întâlni femei reprezintă o şansă pentru că ai ocazia să te uiţi ca într-o oglindă de foarte multe ori. E greu să admiţi că eşti numai aşa cum te vede partenera ta, pentru că, la un moment dat, ea nu te mai vede în felul cel mai corect cu putinţă. De asta, orice bărbat, şi cred că e valabil şi pentru femei, are nevoie de intersecţii aproape constante cu persoane de sex opus, are nevoie de sclipiri şi poate chiar de flirt — din do­rinţa de a constata că încă poate să im­presioneze, că încă e interesant pentru altcineva. Altminteri lucrurile cred că devin destul de plate în existenţa unui individ.

Tu cât de des simţi nevoia unei astfel de confirmări?

Ori de câte ori mi se pare că am un par­tener de dialog sau un om cu care aş putea să discut pe o astfel de coordo­nată. Asta nu înseamnă donjuanism sau sex pe bandă rulantă sau faptul că obligatoriu în astfel de circumstanţe îţi înşeli partenera. Cred că undeva spre 40 de ani maturizarea unui bărbat te duce într-un punct în care nu te mai in­teresează foarte tare persoana din faţa ta din punct de vedere sexual. Ai mo­mente când îţi doreşti un schimb de idei, de stări, de energii. Lucrul ăsta nu se poate întâmpla cu o femeie frumoasă şi proastă, dar se poate întâmpla cu o femeie care nu arată excepţional după standardele pe care le admiră societatea modernă, dar care are sclipiri de inteli­genţă pe care nu ai cum să nu le simţi.

Ce înseamnă să fii un părinte bun pentru copilul tău?

Nu există reţete. Cred că a fi un părinte bun înseamnă aproape exclusiv să-ţi iubeşti copilul. Aud tot mai des oameni care spun că petrec puţin timp cu copi­lul lor, dar că acel timp este de calitate. E o amăgire, nu cred în teoria asta, e important să fii lângă copilul tău, pen­tru că schimbările la vârste fragede sunt atât de rapide, încât se pot petrece de pe o zi pe alta.

Ai ratat astfel de momente cu fiica ta, Ioana?

Da, am ratat momente de transformare ale Ioanei. Sunt însă bucuros că are o relaţie foarte profundă cu mama ei şi, chiar dacă nu am fost martor la transformările despre care vorbeam, am aflat imediat, pentru că păstrez o relaţie de comunicare foarte bună cu fosta mea soţie.

Cum se înţelege Ioana cu Alexandru, fiul cel mic al Oanei?

Petrecem multe weekenduri împreună, Ioana îl iubeşte pe Alexandru, iar el o iubeşte pe ea. Este o relaţie creată abso­lut natural, nu am încercat să forţez nimic.

Ce nu au făcut ai tăi pentru tine şi îţi doreşti ca tu să faci pentru copiii tăi?

Eu am avut şi am cei mai buni părinţi dn lume. Lucrul cel mai important pe care l-au făcut pentru mine a fost acela de a crede în mine. Asta vreau să fac şi eu pentru copilul meu. Nu cred în tipa­rul unui părinte care lasă copilului a-veri, care lasă la dispoziţie absolut totul. Nu îmi răsfăţ excesiv copiii.

Dacă pe copii nu-i răsfeţi, cu iubita ta cum procedezi?

Mărturisesc că aş putea face mult mai mult. Sunt convins că există în lumea asta iubite mai răsfăţate decât a mea. Răsfăţurile cred că îmbracă atât de mul­te moduri de exprimare, încât se pot traduce şi prin categoria unor vorbe fo­arte bine spuse la momentul potrivit. Din punctul acesta de vedere, avem noi nişte schimburi de sms-uri cu care ne place să ne răsfăţăm aproape zilnic.

Eşti genul care vine acasă cu flori tam-nesam?

O mai fac din când în când. Dar sunt şi genul care vine acasă cu o sticlă de vin foarte bun, cu o sticlă de şampanie sau cu un pachet cu prăjituri. Experimentez tot felul de bucurii şi îmi plac surprizele pe care pot să le fac unui om drag, pen­tru că se instaurează rapid o stare de bună dispoziţie care mă face şi pe mine să uit de o zi grea şi pe ea să uite, poate, de prostiile pe care le fac eu în zilele mai grele şi mai ştergem cu buretele şi nişte umbre din trecut.

Vă bântuie nişte umbre din trecut?

În orice cuplu bântuie nişte umbre din trecutul recent sau îndepărtat. Oamenii au istorii pe care le poartă cu ei, pe care trebuie să şi le asume şi ei şi persoana care le stă alături. Eu nu mă mint pe mine şi nu-l mint pe cel de lângă mine. Duc cu mine, aşa cum duce şi ea cu sine, o sumă de trăiri, de neîmpliniri sau de dorinţe pe care nu ai cum să le proiectezi întotdeauna asupra omului de lângă tine. Ar însemna să fi găsit omul perfect. Întotdeauna îţi doreşti mai mult sau îţi închipui că ai fi putut avea mai mult. Din tot zbuciumul ăsta interior, în fiecare dintre noi se naşte la un moment dat un dor, o melancolie…

Asta nu te face nefericit?

Dar eu nu cred în oamenii care consideră că nefericirea e teribilă, e dureroasă.

Ai voluptatea nefericirii…

Nu. Uneori, a fi nefericit înseamnă un moment de introspecţie, de meditaţie, de căutare de sens. Oamenii care se de­clară fericiţi îmi par bizari. Fericirea este atât de greu de atins şi atât de scurtă, încât cred că mai degrabă ne bântuie stări de nefericire decât de fericire.

Ai vocaţie de soţ sau de iubit?

Dacă soţ înseamnă să ştii să tunzi iarba, să repari prize, să găteşti din când în când sau să fii tandru cu copiii, mă pot  declara soţul anului. În acelaşi timp, nu cred că sunt bun de soţ în modul clasic, pentru că am nevoie de momentele mele de solitudine, pentru că am stări, pentru că sunt uneori solar, alteori îngândurat, pentru că am nevoie de un soi de libertate pe care să mi-o pot lua oricând. Asta neînsemnând să fac tot ce-mi trece prin cap. Eu încerc să descopăr în relaţia de cuplu miracolul acela pe care l-am întâlnit la câţiva oa­meni care nu erau neapărat soţ şi soţie, dar care aveau o relaţie de foarte lungă durată, pentru că se simţeau foarte bine împreună. Trăirea în comun se traduce prin pasiuni comune, prin bucuriile co­mune. Eu am momente în care cu Oana mă simt atât de compatibil, încât mi-e greu să cred că aş putea să găsesc pe cineva cu care să trăiesc lucrurile pe care le trăim uneori împreună. Din punctul acesta de vedere mă pot decla­ra norocos. (zâmbeşte)

Şi nu ţi-ai dori ca o astfel de femeie să te aştepte în fiecare seară când tu te întorci de la emisiune?

(Ezită) Mă gândesc de multe ori la asta. Nu ştiu dacă simt lipsa unui astfel de context. Pentru că ne vedem destul de des, aproape zilnic, petrecem timp împreună… Pentru ea e mai comod să locuiască împreună cu cel mic în zona Dorobanţi, pentru că Alexandru merge la grădiniţă acolo. Iar eu de dimineaţa până la 11 seara, când termin emisiu­nea, sunt într-un balamuc existenţial şi cam aşa am trăit în ultimii ani. Nu m-ar aştepta nimeni la 11 noaptea sau m-ar aştepta o săptămână, două. Cred că nu trebuie nimic forţat. Uneori glumesc cu Oana şi zic: „Uite cum vrea toată lumea să ne căsătorească!’ Eu nu fac paşi în viaţă gândindu-mă la ce spun ceilalţi. Uite, povestea asta cu muzica. Mulţi au spus că am avut un curaj nebun. Nu este vorba despre curaj, sunt un bărbat la aproape 40 de ani care îşi permite luxul de a face lucruri pentru că aşa vrea el. Sunt pe cale să ating un punct de echilibru de unde să pot rosti foarte sonor: mi-e bine.

Apropo de muzică, ai uitat, ai iertat episodul Badea legat de Eurovision?

Sentimentul meu în faţa unor astfel de personaje este un soi de milă ameste­cată cu silă. Mi-e milă pentru orice de­gradare umană pe care o întâlnesc şi, în cazul amintit mai devreme, constat lu­crul ăsta de ani de zile. În rest, eu nu sunt cel îndrituit să ierte. El e o figură tristă pe care o compătimesc. E imatur din multe puncte de vedere şi sper ca la un moment dat un copil să-i schimbe perspectiva asupra existenţei. Altminteri, va rămâne toată viaţa un come­diant de televiziune şi un saltimbanc.

Tu dormi bine noaptea?

Da, deşi puţin, dorm destul de adânc şi ceea ce mă frustrează de ceva vreme e că nu mai visez. Eu sunt îndrăgostit de vise, sunt fascinat de felul în care se întâmplă miracolul visării. Când visam, aveam pus la capătul patului un caiet şi obişnuiam să notez visul. E o idee pe care am citit-o în jurnalul unui bun prieten, din păcate plecat dintre noi, jurnalistul Dan Goanţă, cu care am lu­crat împreună la Europa FM. În timp am înţeles că e minunat să poţi citi la un moment dat notele scurte faţă de visele pe care le-ai avut. Sentimentul pe care îl ai este că e singura metodă prin care poţi experimenta trăitul a mai multe vieţi deodată.

În familie

Robert şi Oana au o relaţie de 8 ani, dar nu se gândesc să devină oficial soţ şi soţie. Îşi cresc în armonie cei doi copii, Ioana şi Alexandru, şi se amuză că toată lumea vrea să-i vadă căsătoriţi. „Lumea vrea să vadă o nuntă. Dar nu mai bine vede doi oameni OK, care se bucură de viaţă?’, spune Robert.

Interviu de LUANA DĂNEȚ

Foto COSMIN BUMBUȚ

Stilist ANA ANDREI

Machiaj IULIA FILIP

Vestimentaţie TRENDS BY ADINA BUZATU, DAMAT TWEEN

Accesorii IL PASSO

Fotografiile au fost realizate la restaurantul Sole.

Urmăreşte un material video de la şedinţa foto cu Robert Turcescu. CLICK AICI!