Trecută recent printr-o experienta traumatizantă, în care a fost victima celui care i-a fost manager, cântăreaţa Alexandra Stan a decis că singura şansă de a evita violenţa este de a se implica în apărarea altora, într-o campanie socială împotriva violenţei în familie.
Alexandra, în urma experienţei neplăcute pe care ai suferit-o te-ai decis să te implici într-o campanie împotriva violenţei în familie. Spune-ne, te rog, cum ţi-ai găsit puterea şi curajul de a începe acest demers…
Relaxarea și momentele petrecute cu familia mi-au dat curaj și putere să merg mai departe. Şi vacanța bine meritată a fost ceea ce aveam nevoie. În această perioadă am primit o propunere de la Poliţia Capitalei pe care nu am putut să o refuz – implicarea mea într-o campanie împotriva violenţei în familie. Am zis un da hotărât şi am început să citesc, să mă informez. Aşa am aflat acele statistici tulburătoare care m-au convins că trebuie să schimb ceva. Femeile trebuie să înţeleagă că pot spune STOP. Trebuie să înțeleagă că abuz înseamnă și o palmă, dar și o vorbă urâtă, jigniri şi multe altele.
Am prins curaj după ce am aflat ce se întâmplă în România. Consider că femeile nu sunt bine informate, nu ştiu ce să facă în momentul în care în cuplu există abuz de orice fel. Sunt convinsă că puţine femei ştiu ce înseamnă ordinul de protecţie. De aceea, eu îmi doresc să afle cât mai mulţi ce pot face ca să iasă din aceste situaţii.
Ce sfat ai da unei femei, victima unui abuz fizic din partea unui bărbat?
Trebuie să înveţe să se informeze şi să ceară ajutorul cuiva care poate să o ajute. Fie că este Poliţia sau un ONG care se ocupă de victimele abuzului în familie şi, dacă se poate, familia ei. Nu acceptaţi abuzul, nu face decât să vă distrugă sufletul!
Cum anume va continua campania? Cum te vei implica pe viitor?
Campania socială este doar un început. Îmi doresc de acum încolo să fac mereu ceva pentru femeile care au nevoie de ajutor pentru a merge mai departe. Acelea femei ce vor să depăşească un eveniment nefericit din viaţa lor. Voi susţine acţiunile Poliţiei Capitalei, mesajele pe care le transmite victimelor, dar mă voi implica într-un proiect cu un ONG. În plus, voi avea câteva acţiuni şi în licee. Tinerii trebuie să realizeze că nu violenţa şi abuzul îi leagă într-o relaţie, ci iubirea.
Care este mesajul tău pentru cei care agresează o femeie?
Pentru agresori am mesajul NU BATE! Mai bine cântă! Când aceştia se enervează le recomand să cânte. Astfel pot să se calmeze şi să reevalueze situaţia. Nu există scuză când loveşti o femeie.
FOTO: PR