Ilie Năstase face primele declarații după scandalul din Fed Cup: „Nu regret ce am făcut şi, dacă vor, să mă trimită la închisoare!”

 Popescu Alexandra
.

Ilie Năstase a vorbit despre scandalul în care a fost implicat sâmbătă, la meciul dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta, din FedCup, într-un interviu pentru publicația britanică Daily Mirror.

După ce a înjurat pe toată lumea, de la arbitri la ziariști, Ilie Năstase a intrat într-un scandal uriaș, însă, spune el, nu regretă nimic din cele întâmplate. Federația Internațională de Tenis i-a ridicat acreditarea acestuia și nu a mai putut fi căpitanul echipei României în meciurile de duminică din cupă.

„Nu regret ce am făcut şi, dacă vor, să mă trimită la închisoare. Nu-mi pasă! Eu sunt invitat la Wimbledon în fiecare an de către toate cluburile engleze. Este o zi specială. Dar probabil că anul acesta nu o să mă mai invite, însă nu prea mă interesează. Eu încercăm doar să susţin interesul fetei mele. Jucătoarea engleză pur şi simplu a ieşit din teren fără să ceară permisiunea, iar atunci recunosc că am făcut-o ‘bitch’. Ea tot încerca să-i facă pe spectatori să ţină linişte, însă nu eram la operă, eram la un meci. Oamenii ăştia vor să facă dintr-un meci de tenis un film mut. N-am nevoie de un aşa rahat. Am 70 de ani. Nici măcar nu sunt plătit pentru faptul că sunt căpitan. Mă doare-n **r dacă mă vor amenda sau dacă nu o să mă lase să stau în scaunul de căpitan. Aduceţi-va aminte că am fost numărul 1 mondial, iar dacă dai deoparte pe cineva care a fost numărul 1 .. nu este bine pentru tenis', a spus fostul tenisman pentru Daily Mirror.

Scandalul a izbucnit, sâmbătă, la meciul din FedCup dintre Sorana Cîrstea și englezoaica Johanna Konta de la Mamaia, când jucătoarea britanică era deranjată de ce se întâmpla în teren și tribune, fapt ce l-a enervat la culme pe Ilie Năstase. Acesta a mers la arbitrul de scaun, căruia i-a vorbit pe un ton nepotrivit, așa că arbitrul principal, Andreas Egli, l-a trimis la vestiare pe fostul număr 1 mondial. Ilie l-a înjurat pe arbitru, apoi pe Johanna, dar și pe căpitanul Marii Britanii, Anne Keothavong, înainte de a părăsi terenul. După incident, la începutul setului doi, când Sorana era la conducere, jucătoarea britanică a început să plângă, fapt ce a întrerup meciul timp de 20-25 de minute.

Alexandra Popescu

Foto: Hepta

Citește și:

Fed Cup cu scandal. Ilie Năstase – Investigat de Federaţia Internaţională de Tenis şi dat afara de pe teren la Constanţa

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton