Ilie Dumitrescu Jr. are planuri mari: ”Acum studiez la Londra, iar după aș vrea să plec în America”

 Oana Popoiag
.

Ilie Dumitrescu Jr. are planuri mari. La anul termină studiile la Londra, după care plănuiește să cucerească industria de film de la Hollywood. Ne-a povestit despre toate acestea în cadrul unui interviu la fel de neconvențional ca el însuși, de unde am aflat și simbolistica aparte a bijuteriilor pe care actorul de 20 de ani le poartă la mână.  

Ilie Dumitrescu Jr are planuri mari: după ce va termina studiile începute în Londra acum doi ani, actorul care s-a remarcat cu rolul din 'Un pas în urma serafimilor' vrea să cucerească America. De altfel, tânărul a participat deja la o serie de castinguri în New York și Los Angeles, pentru care, dacă îi surâde norocul, e dispus să își înghețe anul universitar. 'Eu am făcut școala în limba engleză. La Londra studiez de doi ani, am terminat anul doi acum, mai am anul trei și apoi vreau să plec în America. (…) Dacă reușesc la Hollywood, aș vrea apoi să aduc producții americane în România', ne-a declarat fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu.

Toto, cum îi spun prietenii, nu este copleșit de renumele tatălui său: 'Lumea mă știe pentru faptul că sunt băiatul lui Ilie Dumitrescu. Voiam să mă știe pentru alte calități ale mele, dar e timp. La 20 de ani am timp să dezvolt relația cu publicul. Nu mă simt copleșit de faptul că sunt fiul lui. Nu mă simt copleșit în general, dar mai ales în cazul ăsta. Chiar sunt bucuros că tatăl meu e cineva important și am la cine să aspir și să realizez că trebuie să ridic ștacheta.'

Citește și:

Adelina Pestrițu este speriată înainte de a naște: 'Eu sunt panicată'

Secretul siluetei Dianei Munteanu. Cum reușește să aibă un abdomen plat la 40 de ani

 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton