Mai întâi a fost relaţie la distanţă. Apoi căsătorie la distanţă. Apoi au devenit părinţi, cu normă întreagă doar în weekend. Aşa au trecut 11 ani, la finalul cărora Cătălin a renunţat la cariera medicală în Germania pentru a rămâne definitiv în România alături de Ileana şi de fiul lor, Sasha.
Gândul că voi bea o cafea bună (aşa mi-a promis Ileana) şi că voi revedea o familie gălăgioasă, cu copil, câini, pisici, m-a făcut să mă îndrept cu mare entuziasm spre casa celor trei. Acum patru ani şi jumătate, fix pe acelaşi drum şi într-o zi la fel de ploioasă, am ajuns la prima lor şedinţă foto de familie. Multe s-au schimbat între timp. Pe lângă faptul că Sasha e acum suficient de mare încât să toarne zahăr peste fresh de portocale, în ciuda protestelor părinţilor, cei trei au redevenit, în sfârşit, o familie normală. Începând cu această lună, Ileana şi fiul ei îl vor avea tot timpul alături pe Cătălin. De când mă ştiu am avut un soi de respect amestecat cu fascinaţie pentru meseria de medic, aşa că înainte de a-i spune pe nume, l-am întrebat pe chirurgul cardio-vascular dacă îl pot tutui. Răspunsul său a venit natural: „Sigur că da, suntem acasă, nu într-un cadru profesional.
Cătălin, la şedinţa foto de acum 4 ani, când Sasha tocmai se născuse, deja începusei demersurile pentru revenirea în România, ca medic. De ce a durat atât de mult?
A durat mult pentru că recunoaşterile de diplome şi de specializări reprezintă un proces de lungă durată, există mici diferenţe curiculare. În principiu, sistemul e obişnuit cu migrarea medicilor doar într-o singură direcţie şi anume în afară. Se pare că acum lucrurile se mişcă mai repede, probabil tot datorită faptului că sistemul începe să se obişnuiască cu faptul că sunt şi medici, chiar dacă mult mai puţini, care vin înapoi în ţară. Eu sunt convins că în timp, când sistemul se va debloca şi va exista o acceptanţă mai mare pentru profesionişti formaţi în străinătate, se vor întoarce şi alţi medici în ţară. Ceea ce în final va fi un câştig pentru sistemul medical de aici.
Unde vei profesa în România şi ce vei aduce nou în sistemul medical din ceea ce ai învăţat în Germania?
Deocamdată la un spital privat din România, la Spitalul Monza. Acest lucru este cert. O să pot aduce experienţa mea chirurgicală şi de cercetare acumulată în peste 11 ani la Deutsches Herzzentrum München, care este unul dintre centrele de vârf la nivel mondial din domeniul chirurgiei cardiace. În acest spital s-a pus mereu accentul pe tot ce este nou şi inovativ din punct de vedere chirurgical şi ce poate aduce în acelaşi timp un beneficiu în plus pacientului. Astfel, m-am specializat într-un centru care a fost şi este deschizător de drumuri în tehnici chirurgicale minim invazive care au ca scop o traumă chirurgicală redusă pentru pacient. M-am specializat pe plastii valvulare şi revascularizări coronariene complet arteriale, domenii care m-au atras şi în cercetare.
După atâţia ani în Germania, cu ce îţi va fi greu să te acomodezi aici?
C: Este foarte uşor să te obişnuieşti cu ordinea şi cu exactitatea germană. Ilenei nu-i place atât de mult Germania tocmai pentru că totul este prea pus la punct, prea exact. Dar dacă trăieşti o vreme acolo te obişnuieşti cu acest lucru şi observi că acest negru sau alb îţi uşurează viaţa şi te ajută să devii mai performant. Cu toate că aceste virtuţi germane îmi vor lipsi, sper să găsesc destulă culoare în nuanţele de gri specifice popoarelor cu origini latine.
I: Cătălin are cetăţenie germană pentru că e de origine germană şi asta îşi spune cuvântul, a fost educat ca atare. Şi eu am terminat liceul german, dar pentru mine această ordine tipic germană e obositoare. Eu lucrez foarte bine în dezordine. Plus că sunt foarte ataşată de ceea ce înseamnă România, de prietenii mei de aici, de familie. Şi eu am o carieră aici, mie mi-a fost imposibil să mă desprind de România. Aşa că, împreună cu Cătălin, am decis, după ce a apărut Sasha, că el poate trata pacienţi şi în România, nu doar în Germania şi poate că efortul lui de adaptare va fi mai mic decât al meu în Germania.
Deci în povestea argumentelor tu ai câştigat, Ileana.
I: Dacă se poate spune că am câştigat după 11 ani în care am fost mai mult singură… Să sperăm că ne mai întâlnim şi peste alţi ani şi nu îţi vom spune atunci că am plecat din România te miri unde.
OANA POPOIAG Foto LUCIAN MITIU
Urmărește-ne pe 
