Giani Kiriţă, eliminat de la „Exatlon”. În seara de 2 mai, Giani Kiriţă a părăsit competiţia din Republica Dominicană. Mulţi se aşteptau să ajungă chiar în finală, însă drumul său a luat sfârşit în acest show. Certurile l-au condus spre eliminare, însă au avut loc şi împăcări uimitoare!
A fost, cu siguranţă, unul dintre cei mai vocali concurenţi de la „Exatlon”. Giani Kiriţă a părăsit show-ul acum. Conform informaţiilor obţinute de reporterii viva.ro, el ar fi ieșit din concurs pentru că a avut o perioadă în care s-a certat foarte des cu Războinicii, echipa adversă, motiv pentru care și-a atras și antipatia publicului.
Tocmai pentru că a fost o perioadă lungă în care el s-a revoltat și a generat conflicte, publicul l-a taxat. S-a aflat şi că Giani nu se suporta cu Vladimir Drăghia. Ei au mai mers împreună la o emisiune, iar acolo spriritele s-au aprins între ei, au avut certuri puternice. Supriza a venit la „Exatlon” când, nu numai că s-au tolerat, ba chiar s-au împrietenit. La momentul plecării a avut loc o scenă emoţionantă între ei doi, s-au îmbrățișat și aproape că s-au despărțit cu lacrimi în ochi.
Totuși, cel mai bun prieten al lui Giani Kiriţă, din competiţie, este Cătălin Cazacu. De altfel, în cadrul show-ului s-au și cunoscut și spun că vor avea o prietenie pentru toată viața.
Primele cuvinte ale lui Giani după eliminare
„Nu mi-a mai bătut inima așa de tare de foarte mult timp, cu toate că mi-am dorit foarte mult că cei doi să rămână (n.r.- Valentin Chiș și Cătălin Cazacu). Sunt multe de zis, iar am acele o mie de gânduri. Dacă nu aveam această problema, cu siguranță i-aș fi hăituit pe acești tineri (n.r. – referire la Războinici) cum am făcut-o până acum. Nu scăpau ușor de mine. Vrau să le mulțumesc și colegilor mei, (…) în special lui Vladimir, noi înainte eram foarte certați, lumea nu știe, acum nu vreau să-l bat decât la cărți. Am legat prietenii frumoase, una dintre ele este cu acest băiat pe motocicletă (n.r. Cătălin Cazacu); înainte să vin la
Foto: PR