George Michael a fost înmormântat

 Popescu Alexandra
.

George Michael a fost înmormântat, după mai bine de 3 luni de la decesul său, în cadrul unei ceremonii restrânse la cimitirul Highgate din Londra.

Familia regretatului cântăreț nu a vrut să dezvăluie mai multe detalii despre eveniment, ci doar au confirmat că ceremonia funerară a avut loc.

Confirmăm că înmormântarea cântăreţului George Michael a avut loc azi (29 martie). Familia şi prietenii apropiaţi s-au adunat pentru o ceremonie restrânsă, privată pentru a-şi lua la revedere de la iubitul lor soţ, frate şi prieten. (…) Familia lui George Michael doreşte să mulţumească fanilor din lume pentru multitudinea de mesaje de iubire şi de sprijin. Rugăm ca dorinţa familiei sale de a-i fi respectată intimitatea să nu fie încălcată astfel ca membrii familiei să îşi trăiască viaţa cu discreţie, departe de orice intruziune a mass-mediei. Nu vor fi furnizate detalii suplimentare', a declarat familia acestuia într-un comunicat, potrivit Mediafax.

La ceremonie și-au făcut apariția și Fadi Fawaz, fostul partener al lui George Michael, dar și Andrew Ridgeley din trupa Wham!.

George Michael a murit în ziua de Crăciun, anul trecut, la vârsta de 53 de ani. Înmormântarea fostului artist  a fost amânată câteva luni din cauză că familia a așteptat raportul medico-legal al cauzei decesului. George ar fi murit din cauze naturale, fapt confirmat pe 7 martie, după ce inițial s-a speculat că a fost vorba de o crimă.

Alexandra Popescu

Foto: Hepta

Citește și:

S-a aflat cauza morții lui George Michael

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton