Gala Premiilor UNITER 2018 a desemnat cele mai valoroase personalități ale anului în teatrul românesc

 Pirvu Cristina
.

Gala Premiilor UNITER 2018. În seara de 7 mai, pe esplanada dintre Catedrala Arhiepiscopală şi Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, personalități marcante din teatrul românesc au fost premiate în cadrul celei de 26-a ediții ale premiilor UNITER. Vă prezentăm lista câștigătorilor, dar și imagini de la eveniment.

Ion Caramitru, directorul Teatrului Național din Capitală, a deschis seara de gală. La fel ca la Oscaruri, s-au încurcat plicurile, însă, în scurt timp, organizatorii și-au dat seama și a fost evitată o 'catastrofă' precum cea din 2017, de la cele mai importante premii din cinematografia mondială, când actorii Warren Beatty şi Faye Dunaway au anunţat, eronat, că 'La La Land' a câştigat trofeul.

Iată, așadar, numele celor care au fost desemnați câștigători în Gala Premiilor UNITER 2018:

  • Cel mai bun actor în rol principal: Victor Rebengiuc  pentru rolul Bérenger întâiul din spectacolul Regele moare', de Eugène Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu, care se joacă la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale' din Bucureşti
  • Cea mai bună actriță în rol principal: Mariana Mihuț, pentru rolul Regina Marguerite din spectacolul Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale' din Bucureşti.
  • Cel mai bun regizor: Yuri Kordonsky, pentru regia spectacolului „Incredibila şi trista poveste a candidei Erendira şi a bunicii sale fără suflet”, de Gabriel Garcia Marquez, producţie a Teatrului German de Stat
  • Premiul pentru debut: Codrin Boldea pentru rolul Laertes din spectacolul „Hamlet', de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Metropolis Bucureşti a fost cel care a intrat în posesia premiului.
  • Cea mai bună actriță într-un rol secundar: Ada Lupu de la Teatrul Vasile Alecsandri din Iași, pentru rolul Fiica din spectacolul Măcelăria lui Iov de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim.
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Zslot Bogdan, pentru pentru rolul Roy M. Cohn din spectacolul serial Îngeri în America(Partea I: „Sfârşitul lumii e aproape' și Partea a II-a: „Perestroika') de Tony Kushner, direcția de scenă Victor Ioan Frunză la Teatrul Maghiar de Stat Cluj.
  • Premiul pentru întreaga activitate: Ileana Stana Ionescu.
  • Cea mai frumoasă piesă românească a anului: procurorul – artist Daniel Oltean pentru piesa '50 de secunde'.

Gala Premiilor Uniter 2018Gala Premiilor Uniter 2018

Ileana Stana Ionescu, premiu pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER 2018

La 82 de ani, marea actriță a primit premiul pentru întreaga activitate. Cu emoție, dar și bucurie a rostit câteva cuvinte.

'Am trăit multe bucurii pe scenă' a spus Ileana Stana Ionescu, 'dar așa ceva nu am mai trăit niciodată', a spus emoționată actrița, după ce aplauzele, care au durat minute în șir, s-au oprit. 'Pentru acest moment extraordinar voi fi fericită până mor', a mai spus Ileana Stana Ionescu.

Foto: Libertatea 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton