După ce au vorbit deschis, în ultimul an, despre Prințesa Diana și durerea suferită în urma morții ei, Prințul William și Prințul Harry au dezvăluit care a fost ultima conversație cu mama lor într-un documentar care va fi difuzat pe postul ITV. Mai mult, aceștia au făcut publice fotografii cu Diana de când era însărcinată cu Harry, dar și cu ei de când erau mici.
În cadrul documentarului „Diana, Our Mother: Her Life And Legacy' care va fi difuzat, luni, pe ITV, William și Harry vorbesc despre regretul ultimei conversații cu Diana, care a fost una tipică între doi băieți de vârste fragede, care se jucau, și mama lor. Cei doi se aflau în vacanță în Franța, iar convorbirea telefonică a fost una scurtă pentru că ei doreau să se întoarcă la joacă cu verișorii lor.
„Harry şi cu mine eram teribil de grăbiţi să ne luăm la revedere, gen ‘ne auzim mai târziu…Dacă aş fi ştiut ce urma să se întâmple, nu aş fi tratat lucrurile aşa superifcial. Acea conversaţie telefonică mi-a rămas profund în minte', a spus William în documentar, fiind și acum, la 20 de ani de la tragicul eveniment, marcat și rănit de faptul că a vorbit mult prea puțin cu mama sa atunci.
Citește și: Ilinca Vandici a devenit mamă pentru prima dată
În acea seară avea să se petreacă accidentul în urma căruia Prințesa Diana a murit. Prințul Harry a declarat că va regreta până în ultima zi a vieții sale acel apel telefonic scurt.
„Privind în urmă e incredibil de greu. Va trebui să trăiesc cu asta pentru tot restul vieţii mele. Fără să ştiu că aceea urma să fie ultima oară când aveam să vorbesc cu mama mea. Cât de diferit ar fi fost acea conversaţie dacă aş fi avut cea mai mică bănuială că urma să îşi piardă viaţa în acea noapte', a mărturisit Harry.
Pe 31 august 1997, Prințesa Diana a murit într-un accident de mașină, în Franța. Pe atunci, William avea doar 15 ani, iar Harry 12 ani. Cei doi prinți povestesc că mama lor era extrem de copilăroasă și haioasă.
„Mama noastră era extrem de copilăroasă. Când toată lumea îmi spune ‘deci era amuzantă, dă-ne un exemplu, îmi amintesc de râsul ei', spune Harry.
William a povestit și cum mama lui l-a așteptat să se întoarcă de la școală în compania a trei modele, ca o surpriză pentru el.
„A organizat asta înainte să vin de la școală. Le-a pus pe Cindy Crawford, Christy Turlington şi Naomi Campbell să mă aştepte. Cred că eram un băieţel de 12 sau 13 ani care avea postere cu fotomodele pe perete. M-am înroşit la faţă şi nu ştiam ce să spun. Cred că m-am pierdut şi că aproape am căzut pe scări.'
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la moartea prințesei Diana, așa că Harry și William au făcut publice și fotografii nemaivăzute până acum cu mama lor. Vezi galeria foto!
Alexandra Popescu
Foto: Hepta