Timp de 8 ani a fost cel mai puternic om al planetei, dar acum, ca orice pensionar încă în putere, fostul președinte american George W. Bush se bucură de viață. Recent, acesta a fost surprins dansând la nunta unuia dintre nepoții săi, iar momentul a devenit viral pe internet!
În 2001 era învestit președinte, iar timp de 8 ani a guvernat destinele americanilor și nu numai… De câțiva ani însă, George W. Bush este doar un bunic fericit și, alături de soția lui, Barbara, se ocupă de nepoțelele pe care li le-a dăruit Jenna, una dintre cele două fiice gemene ale lor. Fostul președinte, în pofida vârstei înaintate, nu a uitat să se distreze însă și reușește să devină sufletul petrecerii la orice eveniment de familie la care este invitat, cea mai recentă dovadă fiind nunta nepotului său Pierce, fiul fratelui său Neal, unde George a făcut furori, fiind un dansator neîntrecut.
Acesta a participat la fericitul eveniment de familie alături de fiica lui Jenna, weekendul trecut, în Colorado Springs, într-o locație splendidă, numită nu degeaba Garden of The Gods (Grădina zeilor), unde nepotul lui Pierce Bush și aleasa inimii sale, Sarahbeth Melton, au spus da’ în fața celor dragi.
Abia ceva mai târziu, în timpul petrecerii, când spiritele s-au încins, fostul președinte a făcut spectacol pe ringul de dans, alături de mireasă. După cum veți vedea și în videoul de mai sus, George W. Bush nu doar că este un dansator neîntrecut, ci pentru un bărbat de vârsta lui, la care ne-am aștepta să se priceapă mai degrabă la tango și vals, este și extrem de cool. Dacă nu ar avea ținuta aceea la patru ace, fostul președinte ar putea dansa în orice club de fițe fără a face notă discordantă, deși, la cât de bine se mișcă, ar fi considerat, cel mult, un excentric…