Venirea pe lume a celei de-a doua fetițe (Mia Victoria) a lui Florin și a Cristinei Dumitrescu a completat frumos tabloul familiei lor. Acum, la câteva luni după fericitul eveniment, cei patru sunt protagoniștii unui pictorial de poveste, în exclusivitatepentru VIVA!
În mod curios și cumva condus de o ambiție involuntară am căutat răspunsul la o întrebare pe care am descoperit-o întâmplător chiar pe site-ul lui chef Florin Dumitrescu: Ce face un buc`tar atunci când nu g`te[te? La TV, și-a construit treptat un personaj a cărui conștiință emoțională pare impenetrabilă. Ca și cum între el și concurenții emisiunilor de gătit la care a fost jurat ar exista un zid. În timp ce discut cu el și cu soția lui, Cristina, îmi dau seama că în preajma ei acest personaj exigent nu-și găsește loc. Ei bine, în sânul familiei, Florin este răsfățatul casei și, desigur, părintele responsabil cu distracția. Totodată, veghează asupra prințeselor lui și își încarcă bateriile la maximum atunci când primește ,,pupicuri și îmbrățișări de la ele.
Sunteţi la al doilea copil. Ce urmează? Credeți că a avea copii creează dependenţă?
Cristina: Urmează să ne bucurăm de ele. Nu ne-am propus să avem mai mulţi copii, momentan. Suntem implicaţi în creşterea celor două micuţe şi ne dorim să fim nişte părinţi prezenţi. Dar, este adevărat. Copiii te fac să îţi doreşti şi mai mulţi copii.
Florin, ai asistat la naştere? Cum a fost acum 7 luni când a venit Mia în familia voastră?
Florin: Nu am asistat la naştere. Am o frică ciudată de ace şi sânge. Nu cred că aş fi suportat să văd procesul unei naşteri prin cezariană. În schimb, am avut destule emoţii afară, pe hol. Am tot alergat de colo colo cu Ava în braţe. Ea era singura capabilă să mă liniştească. O ţineam în braţe ca să îmi mai ia din emoţii. Este greu… Să stai pe holuri, să aştepţi şi să te rogi să fie amândouă bine.
Îmi dau seama că numele fetiţelor voastre, Ava Elisabeta şi Mia Victoria, au o încărcătură simbolică. Ce v-a inspirat în alegerea lor?
F: Elisabeta este prenumele mamei Cristinei şi, totodată, al străbunicii mele. Iar Victoria este numele naşei mele care a avut grijă de mine cât am fost copil. Celelalte două prenume mai scurte, Ava şi Mia, le-am ales pentru că au o rezonanță anume și ne plac. Mai mult decât atât, fetele poartă numele meu de familie care este foarte lung și am încercat să-l alternăm cumva și cu un prenume mai scurt.
C: Ava este de la Ava Gardner, iar pentru Mia, ne-am inspirat din titlul unei melodii care ne place nouă foarte mult, „Mia de la Aerosmith.
Continuarea în numărul de ianuarie al revistei VIVA! la standurile de presă din 4 ianuarie.