Feli a vorbit despre relaţia cu iubitul său. Acum câteva săptămâni, Feli a anunţat că este însărcinată pentru prima oară. În câteva luni, artista îşi va strânge în braţe copilul. Ea a făcut dezvăluiri emoţionate despre sarcină şi despre povestea de iubire pe care o trăieşte. A fost destul de misterioasă!
Feli, invitată într-o emisiune TV, a dezvăluit că are un comportament destul de dificil acum, dar iubitul este cel care o sprijină. Din păcate, el nu o poate controla. Este o fire independentă, aşa a fost dintotdeauna.
„Mă încurajează (nr. iubitul), e pe pozitiv, dar nu mă poate controla, săracul nici nu știu cum mă suportă. Eu sunt independentă, mie mi-a fost greu la începutul relației să gândesc la doi. După atâta timp singură, e greu să te obișnuiești.”, a spus Feli, la „Răi Da’ Buni”.
Feli este însărcinată cu primul său copil
Sarcina decurge foarte bine, totul este bine, însă ea ar merge zilnic la ecograf pentru a-şi vedea copilaşul.
„Sunt tripolară. Schimb stările foarte des. Treaba cu sarcina te schimbă. E o chestie care se întâmplă și pe care o spun fără nici o rușine și anume că mă uit în oglindă la mine și mi se pare că sunt mai frumoasă. E o etapă faină în care sunt și așa paranoia pentru că e primul copil.Am foarte multe frici, dar de exemplu dacă ar fi după mine, pentru copil aș face câte un ecograf în fiecare zi. Treaba cu nașterea este una dintre cele mai mari frici din viața mea. Acum n-o mai am pentru că știu că e frumoasă foc (nr. fetița ei).”, a mai declarat Feli Donose, la „Rai Da’ Buni”.
Foto: Facebook