Soția lui Viorel Catarama este o femeie cu care poți discuta orice. Fie că vorbim de operații estetice, inclusiv cele proprii, educația copilului sau relația sa de cuplu, are păreri bine argumentate. Iată de ce a fost o adevărată plăcere să îi facem o vizită la reședința de la Snagov, unde am fotografiat-o în premieră alături de fiica ei, Briana.
Dacă nu te documentezi dinainte cu privire la casa în care locuiește Adina împreună cu soțul și cu fetița ei, așa cum am făcut eu, s-ar putea să fii copleșit de stilul clasic al locuinței, de colecția impresionantă de tablouri și fotografii de familie, de piscina interioară, sala de cinema sau curtea cu priveliște spre lac a vilei din Snagov. Însă, așa cum bănuiam, Adina știe să fie o gazdă desăvârșită și trece ca o adevărată domniță prin încăperi, plutind parcă pe deasupra, cu eleganță. Briana era și ea acasă și, deși la început nu a fost foarte încântată de prezența aparatului foto în spațiul ei intim, până la urmă ne-a oferit alături de mama ei o felie din viața lor privilegiată.
Când cineva pășește în casa ta, remarcă stilul clasic al locuinței. Am observat că ții să subliniezi pasiunea soțului tău pentru muzica clasică, ce se aude în surdină. Aș vrea să știu care sunt pasiunile tale, ce te mișcă, ce te emoționea ză, ce te transpune.
Sunt printre cei privilegiați, pentru că meseria mea este pasiunea mea. Încep ziua de muncă cu poftă, cu energie și cu dorința de a face bine și frumos. Am muncit ani de zile fără să știu de weekend, de zilele de sărbătoare sau de vacanțe. Pe un salariu de mizerie. Doar dacă ești mânat de pasiune poți face asta. Nu mai știam dacă este primăvară sau toamnă, dacă se poartă evazat sau skinny, habar n-aveam ce este aceea modă, stil, șuviță, designer, stiletto, gloss etc. Îmi amintesc că îmi cumpărasem la un moment dat, prin 2002, o geantă „frumoasă, maro, din Italia, pe care dădusem o „avere: 200 de euro. Am purtat-o zi de zi, vreo 10 ani. Și acum o am, nu o mai port. La coafor nu mă duceam decât strict ca să mă tund; nu mi-am vopsit niciodată părul până la 40 de ani. Am fost focusată doar pe învățat, experimentat, acumulat, perfecționat tot ce ține de această meserie. Și atât. Fără alte pa- siuni, fără prea multe emoții, fără transpunere. Asta până l-am cunoscut pe actualul meu soț. Din acel moment, lucrurile s-au schimbat radical. Am înțeles că, în relația cu soțul meu, eu trebuie să fiu femeia. Nu mai puteam fi masculul alfa în care mă transformasem în toți acești ani. M-am reevaluat și am decis că trebuie să mă reinventez Am reușit treptat să mă temperez, să cunosc și să aprofundez rolul femeii într-o relație de familie, să mi-l doresc, să îmi doresc să aduc pe lume un copil, să avem o familie frumoasă, toate astea în paralel cu meseria mea. Am descoperit treptat tot ceea ce înseamnă și definește o femeie. Iar când a venit pe lume Briana, în august 2015, uaaau, ce tsunami de sentimente și emoții, ce revărsări de lacrimi de bucurie și iubire! Doamne, parcă uitasem complet că mai am și creier! Totul funcționa pe bază de emoție, iubire și sacrificiu absolut. Am mers până acolo încât îmi trecuse prin cap să vând tot și să mă dedic complet fetiței. Vreo 6 luni am gândit așa. Apoi mi-am regăsit raționalul din mine și am înțeles că nu voi fi fericită dacă voi face acest pas, pentru că prima mea iubire, și anume chirurgia, o să se răzbune într-o zi. Așa că, iată-mă azi într-un echilibru zic eu bun, parcă aș merge încontinuu pe sârmă, încercând să dau din mine, și în dreapta, și în stânga, în mod egal. Mă surprind în unele seri, târzii, după multă muncă la clinică, când șofez pe DN1 către casă, cu o viteză pe care n-ar trebui să o menționez, cu o nerăbdare în suflet soră cu cea pe care o simt îndrăgostiții la primele întâlniri, pentru că vreau să îmi prind copilul încă treaz și să îl strâng în brațe.
Ce admiri la soțul tău?
Este un mare iubitor de muzică, cea clasică în special, și, atunci când suntem la Operă sau la Ateneu, omul chiar vibrează. Împreună cu el, am bătut lumea în lung și lat și am văzut cele mai răsunătoare montări în cele mai mari teatre de operă din lume, cu cei mai în vogă tenori și soprane ale timpurilor noastre. Imi amintesc ca cinci ani, am traversat Oceanul Atlantic să ajungem la New York, într-o iarnă cumplită, ca să vedem Traviata la Metropolitan. În aeroportul JFK erau munți de zăpadă, Central Park era invizibil sub troiene, dar pasiunea pentru operă a soțului meu era mult peste aceste „nimicuri. E un om ambițios, un om puternic, un om corect.
Care crezi că sunt condițiile unei relații de cuplu de succes?
Relația noastră se bazează pe susținere reciprocă. Eu sunt „umărul pe care soțul meu se sprijină la nevoie și el este la fel pentru mine. El știe că are alături o persoană bine intenționată, dezinteresată, care întodeauna îi va da un sfat bun. Știe că intuiția mea nu dă greș. În schimb, atunci când „mă ridic în sfere prea înalte, el este cel care mă aduce la concret. Are capacitatea de a vedea esențialul în orice situație și de a ignora zecile de mesaje parazite.
Citeşte continuarea în noul număr de ianuarie al Revistei Viva!