Toamna a vine cu mari emoții și cu noi provocări pentru Raluca Bădulescu. A început cel de-al treilea sezon „Bravo, ai stil!', iar fiul ei, Alex, trece clasa a 8-a și odată cu asta vine și primul mare examen din viața lui.
Alex, fiul Ralucăi, este un un adolescent în toată regula. Este frumos, înalt și îl așteaptă, în curând, o nouă etapă importantă a vieții sale: liceul. Însă Raluca, ca orice mama, și-ar fi dorit ca fiul ei să rămână în continuare copil, iar emoțiile primului examen sunt foarte mari, poate chiar mai mari pentru ea decât pentru Alex.
„Într-adevăr vine cu emoții anul acesta pentru că Alex este clasa a 8-a și suntem în fața primului examen din viața noastră și suntem foarte emoționați. Învață foarte bine, suntem foarte mândri de el, dar ca orice părinte normal că suntem emoționați. Suntem pregătiți pentru primul examen din viața lui. Va fi elev la liceu în curând, este deja adolescent, nu eram pregătiți pentru adolescență, pentru mine încă este încă un copil și sunt sigură că toată viața vreau să îl țin lângă mine și o să vreau să fie copilul meu. Dar părinții ajung pe locul 2, importantă este școala, importanți sunt prietenii. Îmi amintesc și eu cum era, nu a trecut chiar atât de mult timp, dar îmi amintesc, dar tot îmi e greu să mă desprind. Cred că așa sunt mamele', ne-a mărturisit Raluca Bădulesu.
Alexandra Popescu
Foto: Instagram