După despărțirea, la finele anului trecut, de William Mack' Knight, alături de care a fost doi ani, actrița din Harry Potter pare că și-a revenit sufletește și e pregătită să meargă mai departe. Emma Watson are un nou iubit și fanii îi găsesc foarte potriviți!
Este greu de crezut că Hermione Granger, cel mai carismatic personaj feminin din Harry Potter are altă vârstă decât cea a școlii, dar iată că Emma Watson este de mult timp femeie în toată firea și a avut deja câțiva iubiți celebri, printre care, se zvonește, și pe Prințul Harry. De anul trecut, din luna noiembrie, după despărțirea de William Mack’ Knight, managerul unei companii high tech din Silicon Valley, alături de care a fost timp de doi ani, Emma Watson a fost singură până recent. Actrița ține foarte mult la intimitate, așa că, pentru cei mai mulți, a fost o surpriză să afle că s-a despărțit de iubit, pentru că, pur și simplu, nu au știut că Emma a fost implicată într-o relație… Iată ce spunea actrița, anul trecut, pentru Vanity Fair: Vreau să fiu consecventă: nu pot vorbi despre iubitul meu într-un interviu, iar apoi să mă aștept ca lumea să nu facă fotografii tip paparazzi cu mine în timp ce mă îndrept spre casă. Nu poate fi în ambele feluri.’
Zvonuri despre o nouă relație a actriței existau încă din luna februarie, când Emma Watson (27) și actorul Chord Overstreet (29) au fost fotografiați împreună la un concert, în Hollywood, dar acestea s-au intensificat la petrecerea Vanity Fair, de unde Emma și Chord au fost văzuți plecând împreună, alături de un grup de prieteni. Spre deosebire de William Knight, care era cu 10 ani mai în vârstă decât Emma, frumușelul actor din serialul Glee este doar cu doi ani mai mare, dar, din păcate, nu la fel de celebru, așadar faptul că lucrează amândoi în aceeași branșă s-ar putea să creeze, în timp, animozități sau chiar invidii. Până una-alta, cei doi formează un cuplu extrem de potrivit, care, să sperăm, va rezista probei timpului.
Oana Pantazi
Foto: Hepta, Twitter