Ellie White s-a alăturat duminică dimineaţă celor peste 150 de persoane care au participat la Semimaratonul Internaţional Bucureşti cu scopul de a ajuta copiii şi adulţii cu boli incurabile aflaţi în centrele Hospice.
Artista a luat startul din Piaţa Constituţiei, alături de voluntari, dar şi de cele câteva mii de participanţi la evenimentul sportiv din centrul Bucureştiului.
Ellie White a alergat mai bine de cinci kilometri, dovedind că şi-a recăpătat tonusul fizic la cinci luni de când a adus pe lume primul său copil. Solista a fost aşteptată la finiş de logodnicul ei, Doru Tinca, şi băieţelul lor, Mihai.
„Mi-a fost iniţial teamă că Mihaiţă nu se va simţi bine în mijlocul atâtor oameni. Nu a fost cazul! A râs şi s-a jucat tot timpul, iar, la un moment dat, chiar a dormit preţ de o jumătate de oră. Doru m-a aşteptat la finiş cu bebe în braţe. Nici nu vă puteţi imagina ce bucurie am avut să îi văd zâmbind şi făcându-mi cu mâna. A fost încă un motiv de satisfacţie pentru că am participat la acest maraton', declară Ellie White.
Ellie White a participat la eveniment pentru a atrage atenţia asupra Hospice Casa Speranţei, cea mai mare organizaţie medicală non-profit din România care asigură servicii gratuite de îngrijire paliativă pentru copii şi adulţi cu boli incurabile în Bucureşti, Braşov, Fărăgaş şi Zărneşti.
Foto: PR
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2013/05/Ellie-White-maraton-3.jpg) 
                    :contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2020/09/hepta_5277581-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2013/05/Ellie-White-maraton-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2013/05/Ellie-White-Doru-Tinca-Mihai-presedinti-Hospice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2018/12/Horia-Brenciu-biografie.jpg) 
                    :contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/mu-plugins/rro-admin/assets/img/no-picture.jpg) 
                            :contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2019/12/c1-001-cover-4.jpg)