Începutul de săptămână aduce numai vești bune. Elena Băsescu este însărcinată în 6 luni. Viitoarea mămică este în culmea fericirii, iar peste doar trei luni va putea să-și țină în brațe bebelușul.
Când nimeni nu se aștepta la o asemenea veste, Elena Băsescu a făcut un anunț care a bucurat pe toată lumea. Vedeta este însărcinată pentru a treia oară, iar tatăl copilului este Cătălin, actualul ei iubit. Elena Băsescu pare că nici nu vrea să mai audă de o altă nuntă. Nu a mai rămas mult până când EBA va naște, viitoarea mămică își va ține copilul în brațe în luna mai.
Elena Băsescu a anunțat pe Facebook că este însărcinată
‘Bravo! Vigilenţii paparazzi au făcut marea descoperire: sunt însărcinată. În doar trei luni, mi se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii. Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagini de la nuntă, deoarece am trăit o experienţă de genul acesta şi-mi ajunge, vom fi doi părinţi foarte buni pentru copilul nostru. Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune, iar, când vor fi lucruri importante de comunicat, ca şi până acum, le voi comunica eu.’, a scris Elena Băsescu pe una dintre rețelele de socializare.
Inițial, mesajul surprinzător a fost interpretat drept o ironie, dacă ținem cont că, așa cum susține chiar ea, sarcina ar fi destul de avansată. Însă orice incertitudine a fost spulberată după ce informația a fost confirmată chiar de către bunicul Traian Băsescu.
Elena Băsescu mai are doi copii din căsătoria cu Syda
Vedeta mai are doi copii, o fetiță și un băiat, din căsătoria pe care a avut cu Syda. Micuții au rămas în custodia Elenei Băsescu și are grijă să nu le lipsească nimic celor doi copii. Cei doi au luat-o pe drumuri diferite, iar fostul soț al Elenei, Syda, are o altă relație care durează de ceva timp.
FOTO: Facebook
Diana Stamen