Au fost ani de zile prezențe obișnuite pe micul ecran și la evenimentele mondene din București, fie că realizau buletine de știri sau emisiuni de divertisment. Iată cinci prezentatoare celebre în anii 2000, care au dispărut subit din viața publică. Cum arătau atunci și cu ce se ocupă acum.
Iulia Frățilă
Și-a început cariera în televiziune în anii 90, ca asistentă la emisiunea lui Florin Călinescu, ‘Te uiți și câștigi’, dar a cunoscut succesul cu adevărat în anii 2000. A fost co-prezentator la ‘Roata Norocului’, alături de Mihai Călin, apoi s-a mutat la Prima Tv, unde a realizat matinalul, proiect urmat de un talkshow sportiv, ‘Fotbal din prima’, pentru ca în 2007 să se mute la Antena 2, la emisiunea ‘Firu-n patru’. Brusc, în 2008, Iulia Frățilă (42) a decis să se retragă din televiziune, explicând ulterior că a luat această decizie pentru a se elibera de stres, în urma unui diagnostic alarmant: mastoză fibrochistică. ‘Am început să lucrez în televiziune din plăcere, însă de-abia când m-am oprit am realizat că îmbolnăvirea mea a fost, pe undeva, o formă de revoltă a organismului împotriva situaţiei în care mă aflam: eram mereu contracronometru, ajunsesem să mă simt castrată emoţional fiindcă un contract mă obliga să fac emisiuni şi să spun lucruri în care nu credeam’, a declarat Iulia în 2011 pentru Adevărul. După ce a părăsit televiziunea, aceasta a locuit o vreme în Spania, iar apoi s-a stabilit în SUA, unde locuiește și în prezent, lucrând la un centru de copii cu autism din Texas.
Cristina (Kitty) Cepraga
Una dintre cele mai sexy blonde ale micului ecran în anii 2000, alintată pe atunci Kitty Cepraga (38) , a revenit în atenția românilor vara aceasta, o dată cu rolul său de jurat la Cerbul de Aur. Stabilită de peste un deceniu în Italia, unde lucrează în industria cinematografică (regizează, produce și joacă în filme) și unde duce o viață de familie fericită alături de soțul și fiica sa de 3 ani, Cristina a devenit cunoscută prin ‘Școala Vedetelor’. În anii 2000, făcea senzație în showbiz, fiind VJ muzical la MTV și una dintre cele mai sexy femei din România.
Ioana Moldovan
A fost una dintre actrițele preferate ale lui Sergiu Nicolaescu, dar și o prezentatoare cu lipici la public în anii 2000. Și-a început cariera în televiziune la Pro TV, unde a prezentat alături de Andrei Zaharescu ‘Ora 7 Bună Dimineața’, pentru ca apoi să se mute la știri. Ulterior a ales TVR1, unde a fost gazda emisiunilor ‘Soți și soții’ și ‘Stele de 5 stele’. În ciuda succesului în film și tv, Ioana Moldovan (42) a decis să se retragă din viața publică pentru a se dedica în totalitate celor doi băieți ai săi, Filip și Andru.
Celia Petricu
Cândva gazda principalului jurnal de știri de la TVR și o prezență constantă la evenimentele mondene, Celia Petricu (43) a decis să se retragă din lumina reflectoarelor în 2007, după 10 ani de televiziune, fără prea multe explicații. Cert este că momentul a coincis cu venirea pe lume a fiicei sale, Karina, născută în același an în care bruneta a renunțat la celebritate.
Letiția Zaharia
Deși încă lucrează în televiziune, ca realizator la România TV, Letiția Zaharia (42), actuală Bădescu, este o prezență cu mult mai discretă decât în anii 2000, când a făcut turul celor mai mari televiziuni. A prezentat știrile de la ora 17.00 la Pro TV, apoi Observatorul de la ora 22.00, pentru ca, înainte de România Tv, să se oprească la Realitatea.
Foto: arhiva VIVA!
Citește și:
Aşa arăta Simona Halep în copilărie. Campioana avea părul scurt
Prima imagine cu chipul fetiței Laurei Cosoi. Micuța Rita are ochii mamei sale