Din postura sa de turist pasionat, bon viveur și fin cunoscător al tradiției gastronomice, Liviu Popescu ne propune în fiecare ediție o destinație de vacanță.
Când îmi aleg destinațiile de vacanță, nu stau foarte mult pe gânduri, pentru că fie vine cineva din familie cu ideea pentru destinația noastră, fie îmi spun prietenii pe unde au mai fost și mă conving că e de vizitat, fie îmi doresc eu să văd un anume loc. Și așa, știm exact unde plecăm. De data aceasta, decizia s-a luat în fami-lie și am ales să mergem în Bucovina. Am mai fost, ne-a plăcut, copiii au fost și ei fascinați, plus că sunt atâtea de făcut, de văzut, de admirat!
Peste toate, și gândul acesta că e decembrie, e perioada sărbătorilor… Parcă îți dorești să te rupi câteva zile de agitația din București și să pleci așa, într-un colț frumos de Românie, unde totul se întâmplă mai pe îndelete și unde și timpul parcă trece altfel.
Mă bucură tare că bucovinenii știu să-și promoveze zona!Au început din ce în ce mai mulți străini să vină la noi, să vorbească și ei, la rândul lor, pe unde merg, despre locurile noastre minunate, să ne descopere și să fie încântați de oamenii primitori pe care îi întâlnesc. Sunt fascinați de mânăstirile din Bucovina, și pe bună dreptate! Dacă ajungeți aici, nu aveți cum să nu treceți măcar pe la câteva dintre ele – sunt parte din ceea ce reprezintă istoria și frumusețea Bucovinei. Mergeți și aflați care e povestea albastrului de Voroneț, a stilului picturii specific Mânăstirii Sucevița, descoperiți trăsăturile distinctive ale lăcașului de cult Moldovița, printre care umanizarea figurilor divine, și treceți și pe la Putna lui Ștefan cel Mare, unde se află mormântul voievodului. Dacă mai aveți timp, vă recomand să mergeți și la Arbore, la Humor și la Mânăstirea Rarău. Sunt doar câteva dintre ele și merită văzute!
BUCOVINA…UNDE MÂNCĂM, UNDE ÎNNOPTĂM?
Mai mult ca oricând, în perioada de iarnă în Bucovina e o altă atmosferă, asta pentru că și tradițiile se păstrează, și oamenii locului țin să le arate turiștilor cât mai mult din frumusețea zonei. Iar la pensiunile sau la hotelurile unde veți sta, o să observați asta. Gazdele se întrec în fel și fel de preparate făcute în casă, în pâine coaptă pe vatră, în dulceață și gem bio, în țuică adevărată sau în vin din producție proprie. Totul e natural și are un gust excepțional. Apropo de locuri cu mâncare dumnezeiască, încercați preparatele de la Casa Letiția, din Comuna Vama!M-au dat pe spate mâncarea de gutui, tochitura de ciuperci, dulcețurile, cum ar fi pelteaua de gutui, și murăturile făcute în casă. Toate au un gust desăvârșit! Supa de pui cu tăiței de casă e o revelație la ei, la fel și hribii pané, zacusca de ciuperci sau clătitele cu dulceață de cireșe amare albe. Degeaba povestesc, toate acestea trebuie încercate, așa că nu ratați un prânz sau o cină aici!
Cât despre cazare, în Bucovina o să găsiți extrem de multe hoteluri, pensiuni sau vile unde să înnoptați. Ține de preferințe, până la urmă, dar și de momentul pe care îl alegeți pentru vacanța voastră, pentru că multe dintre ele pot fi deja ocupate. Sfatul meu este să vă gândiți la cazare după ce v-ați făcut un plan privitor la ceea ce vreți să faceți în vacanță, pentru că așa veți ști exact unde să înnoptați, să vă fie la îndemână și aproape de obiectivele turistice. Eu am optat pentru Pensiunea Mușatinii, care e chiar în Putna și oferă deci posibilitatea de a putea vizita multe în zonă. La fel s-a întâmplat și când ne-am cazat în Gura Humorului, la Best Western Bucovina.
GURA HUMORULUI
Dacă mergeți și cu copiii în vacanță și dacă tot am amintit de Humor, să știți că aici sunt multe posibilități de a petrece timp frumos. Fie pe pârtie, cu schiurile, cu placa sau cu sania, fie la bazinele de înot acoperite, la patinoarul în aer liber sau la parcul de aventură, unde sunt trasee de parcurs și pentru voi, și pentru cei mici. Chiar există multe modalități de distracție. Vă încălziți cu un ceai, cu un vin fiert, luați parte la atmosfera frumoasă de acolo… Eu zic că o să vă placă. Dacă timpul vă permite, puteți să urcați pe Rarău și să ajungeți la Pietrele Doamnei, de unde se vede fantastic toată zona, sau poate vă plimbați cu Mocănița, că e și varianta asta. Eu sper să prindeți și zăpadă, să simțiți cu adevărat că e iarnă și că sunteți în Bucovina.
RĂSFĂȚ CULINAR
Gazdele voastre bucovinene vă vor invita negreșit să luați parte la un festin culinar și o să fiți surprinși de bogatele mese întinse. Vă vor pregăti meniuri speciale, cu preparate tradiționale și, cu siguranță, o vă placă. Oamenii de aici chiar știu cum să te facă să te simți ca acasă!Poate și de aceea îmi place să revin în Bucovina. Pentru că se mănâncă excepțional de bine și de gustos!Iar masa, în timpul iernii, pentru mine, trebuie neapărat să includă câteva preparate. E vorba de sarmale, de o mâncare gătită, din vită și porc sau din gâscă, și vită la cuptor, cu sos și cu murături. A doua zi, o ciorbă acră așa, de revenire, și răcitură românească, caltabos sau mezeluri din vânat – mistreț sau mangaliță. Iar la desert, un tort de nuci cu cremă de cafea. Cam asta ar fi. Și un pahar de vin bun, că despre asta n-am vorbit, măcar să fie meniul complet, nu? Mă gândesc fie la un vin roșu: „Moșia de la Tohani, Special Reserve, Fetească Neagră sau „Nedeea de la Vinarte, fie la unul alb: „Fume de la Budureasca, „Moșia de la Tohani, Special Reserve, Fetească Albă sau „Colina Piatra Albă, de la Halewood. Încă nu sunt hotărât, dar mai am puțin timp să mă decid. Sper să nu fi ratat nimic important să vă spun. Destinația am bifat-o, despre cazare și locuri cu mâncare gustoasă am vorbit, meniul meu vi l-am spus, am inclus și desertul, și opțiunile de vinuri… Cred că asta e tot. Oricum, faceți și voi o vacanță în Bucovina, mai aflați lucruri și mai povestim, nu? Ne vedem acolo cu prima ocazie, ce spuneți?
Liviu Popescu
Vezi și: Obiective turistice Bucovina – cele mai frumoase locuri de vizitat in Bucovina