Designerii români cuceresc Hollywood-ul

 Florentina Liutic
.

Vedetele de peste Ocean s-au îndrăgostit de creațiile designerilor noștri, pe care le poartă, după cum dovedesc fotografiile acestui articol, la cele mai strălucitoare și importante evenimente. Am vrut să știm cum se întâmplă magia și am aflat că nu este nicio magie la mijloc. Doar muncă multă, un pic de matematică și poate un strop de noroc.

 

Maria Lucia Hohan

 

Este o prezență discretă, însă creațiile sale vorbesc de la sine. Avea puțin peste 20 de ani când a deschis primul atelier în București, după absolvirea Institut Supérior des Arts Apliqués de la Paris, iar acum este unul dintre designerii preferați ai vedetelor de la Hollywood. În februarie anul acesta, actrița Kate Hudson a făcut senzație la Vanity Fair Oscar Party într-o splendidă rochie MLH, încadrată de majoritatea publicațiilor de prestigiu la categoria Best Dressed. Într-un interviu acordat Viva! acum câțiva ani, Maria Lucia Hohan declara: „Am dovedit că șanse are oricine, indiferent de origine sau locație geografică. Ca designer însă, să poți ‹‹lupta›› cot la cot, dar la distanță de mii de km, cu designerii care deja activează în lumea modei internaționale și sunt în permanent contact cu jurnaliștii, stiliștii, artiștii ce locuiesc în marile capitale, este aproape utopic. Și totuși, prin intermediul târgurilor de profil și al internetului, am reușit ceva ce până și mie mi se părea imposibil, dar la care tânjeam cu toată ființa mea..

 

Andreea Bădală
Cum ajung marile celebrități să poarte ținutele tale? Cum s-a derulat procesul?
Piesele Murmur sunt prezente și pe piața internațională, în magazine din principalele orașe ale lumii, printre care se numără New York, Los Angeles și Paris, unde sunt descoperite de stiliști internaționali sau chiar de vedete. O altă cale prin care brandul intră în atenția vedetelor sunt aparițiile în presa din străinătate. Încă de la început, brandul s-a bucurat de atenția publicațiilor de renume, precum „Vogue UK, India, Olanda și Spania, „Elle UK și „Paper Magazine. Odată ce au aflat de brand, stiliștii au început să comunice direct cu noi pentru a pune la punct detaliile colaborării. În momentul în care ne-am dat seama că există o cerere de acest gen, am început colaborarea și cu un showroom foarte bine poziționat, din centrul Hollywood-ului. Astfel, stiliștii și vedetele pot avea contact direct cu produsele noastre în momentul în care au nevoie.
Te-ai ocupat de o parte din ținutele Madonnei în ultimul său turneu. Cum a decurs colaborarea? Ai avut ocazia să o întâlnești personal?
Colaborarea cu Madonna a început în anul 2014, când a purtat un corset Murmur pentru apariția în cadrul Premiilor Grammy, iar de atunci comunicarea s-a desfășurat regulat. Pentru cel mai recent turneu al său, ,,Rebel Heart, am trimis o selecție de piese, împreună cu un cadou, outfit-ul Nun. Din feedback-ul primit de la echipa ei, oamenii cu care suntem în contact, am aflat că i-a plăcut atât de mult ținuta, încât a propus-o pentru echipa de dansatoare din turneu. S-a ocupat personal de fittingul dansatoarelor din echipă, moment în care a fost fotografiată, fotografia fiind postată ulterior pe contul oficial de Instagram. La final, a hotărât să poarte chiar ea ținuta în turneu. Am avut ocazia să o văd purtând The Nun Transparent Outfit în concertul din Amsterdam. Emoția a fost cu atât mai mare cu cât am copilărit cu ea ca exemplu de stil.

 

Vezi continuarea in numarul de octombrie al revistei VIVA!, la standurile de presa din 1 octombrie.

 

Maria Lucia HohanMaria Lucia Hohan

 

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton