Delia – O divă în delir

Nu cred că în cariera mea jur­nalistică m-am apropiat vre­odată într-atât de mult de o divă. Actori, regizori, oameni de televiziune, vedete, da, am intervievat câțiva, dar o divă în sensul acela al cuvântului?! Și dați-mi voie să cred despre Delia că este o divă, una ado­rabilă și abordabilă, căreia îi ierți orice și de la care te aștepți la orice. Mai puțin la un interviu sincer, precum cel care urmează.

Într-o încăpere din Casa Uni­versitarilor, pe vreo trei mese o așteaptă câteva zeci de ținute, care mai de care mai trăsnite. Iat-o că apare, veselă, gălăgi­oasă și îmbrăcată sport, cu ruc­sacul ei albastru de la Moschi­no. Se duce țintă la mesele cu haine (nu înainte să salute pe toată lumea), pipăie, întoarce pe toate părțile, ochii îi cad pe o jachetă din piele cu pene („ți-am zis eu, îi zice fotogra­ful Silviei, stilista), apoi pro­bează o centură de la Moschi­no și mai pune ochii și pe un hanorac. Le vrea pe toate trei. Cât costă?

Andra Manea o ademenește pe scaunul ei pentru make-up, băieții de la foto îi arată două variante de co­pertă pentru albumul nou: „mamă, ce mișto sunt! zice ea. „Am ascultat intro-ul, e foarte tare…, îi răspunde fotograful. Delia se entuzias­mează și lansează invitația: „Hai, poate mergem după ce terminăm aici la un cico. Voi vă relaxați, eu mă duc la Sala Palatului să trag niște voci și ne întâlnim apoi. Ce cluburi sunt deschise azi? Auzi, aici e restaurant? Tri­mite pe cineva să îi comande niște chifteluțe în sos marinat cu piure. „Nu au chifteluțe. Fasole cu ciolan, dacă vrei. „Bună și aia!

După zece minute de la ve­nirea ei, tot încerc să îmi fac loc printre cei șapte oameni care roiesc gălăgioși în jurul ei, ba arătându-i o haină, ba o poză, ba o postare pe Insta­gram. Până la urmă le spun pe șleau să se dea la o parte, că trebuie să facem interviul. Roagă și ea pe cineva să dea muzica mai încet, să ne pu­tem înțelege.

Se apropie concertul la Sala Palatului. În ce stadiu sunteți cu el?

Suntem în stadiul alarmant de pregătiri, suntem la foc continuu. Deja am stabilit multe lucruri: scenarii, simu­lări 3 D, cum va arăta scena etc. Pentru mine pregătirea concertului pornește de la titlu, iar anul acesta titlul mi-a venit la întâmplare și s-a potrivit atât de bine, în­cât nu l-am mai schimbat. La ședințe, când am propus numele Welcome to Deliria, încă nu aveam nimic stabi­lit stabi­lit, dar toată lumea a zis că e perfect, tocmai pentru că este foarte permisiv. Va fi un de­lir de la început până la final. Din titlu înțelegi că te poți aștepta la orice.

Sunt tare curioasă cum vor arăta ținutele din concert.

Alegerea ținutelor pleacă și ea de ideea asta cu nebunia, care se regăsește atât în muzica mea, cât și în mine ca persoa­nă. Am lucrat la ele cu Cătă­lin de la Berlin (către Edvigia, PR-ul ei: „cum îl cheamă pe Cătălin de la Berlin? Nu știm. Toată lumea îi spune așa). Ținutele sunt oarecum bă­tute în cuie, dar va trebui să fac o probă pe cronometru cu ele, ca să îmi dau seama, în condiții de show, dacă am timp să mă schimb. Anul tre­cut a fost o isterie că nu am avut timp să schimb nimic. Riști să nu mai ajungi pe sce­nă sau să ajungi pe jumătate îmbrăcat. În condiții de stres, în condițiile în care ieși de pe scenă, te duci în locul în care te schimbi, ești dezasamblat și asamblat, mai ai și niște la­valiere pe tine pe care, dacă le decablezi, durează să le pui la loc… totul se întâmplă într-un minut, în care publi­cul așteaptă… chiar dacă pe scenă se întâmplă ceva. Dar cât timp nu ești tu pe scenă scade intensitatea și energia show-ului. Cel mai bine e să pui mai multe pe tine și să le scoți treptat, de-a lungul spectacolului. La concluzia asta am ajuns.

Continuarea în numărul de APRILIE al revistei VIVA!, la standurile de presă din 1 APRILIE

Urmărește-ne pe Google News