Delia, interviu EXCLUSIV în VIVA de august: "Nu sunt un om cu o viaţă perfectă!"

Delia a oferit, în exclusivitate pentru VIVA!, cel mai sincer interviu de până acum, în care recunoaște, franc, faptul că și-ar dori să fie privită ca un om banal și că bucuriile ei reale sunt… dincolo de viața încununată de succes pe care o afişează zilnic, în faţa publicului.

Delia, anul viitor împlinești 20 de ani de la debutul în showbiz. Cum ai caracteriza cele două decenii de activitate?

Privind în urmă, nici mie nu mi se pare că au trecut atâția ani, mi se pare incredibil că am 20 de ani de la debut. Am impresia că, în cele două decenii, sunt vreo trei-patru vieți separate, cu trei-patru etape separate, care nu au nicio legătură. Mă uit și nu îmi vine să cred. Nu îmi vine să cred că sunt atât de departe și/sau că am vârsta pe care o am.

În ultimii ani, ai cântat foarte multe piese compuse de tine. Care e melodia ta de suflet?

„Cine m-a făcut om mare este o piesă de suflet, pentru că am scris-o într-un anume moment și într-un anumit context. Mă reprezintă 100%, în general, cam tot ce scriu, nu scriu doar de dragul de a scrie piese.

Ai o carieră de succes și nu prea reușim să ne amintim vreun eșec… Totuși, ai avut vreun moment în care ai simțit că ai parte de un declin?

Cumva nici măcar în momentele în care nu am fost pe val sau când nu eram difuzată la radio, acum mulți ani, nu am simțit nicio diferență, pentru că eram un om activ profesional, la fel cum sunt și acum. Pot să spun că acum e puțin mai mult stres, asta e diferența. În rest, lumea m-a știut mereu, indiferent dacă am fost sau nu prezentă la radio.

Cum reușești, în showbiz, să te menții sau să te redresezi într-un moment mai greu?

Din punctul meu de vedere, nu există momente grele în showbiz, momentele grele sunt în viață, important e cum treci peste ele. Eu nu cred că există momente grele în showbiz, ce poate fi greu? Că nu ți-a mers o piesă cum te-ai fi așteptat sau nu s-a vândut un album suficient. Astea nu sunt momente grele. În artă, în meseria de artist, faci de plăcere lucruri, dacă plac publicului, e perfect, dacă nu, îți plac ție.

De câțiva ani, te-ai orientat și către televiziune, făcând parte din două proiecte de anvergură: X Factor și iUmor. Cum caracterizezi această postură?

Din fericire, în cele două proiecte, X Factor și iUmor, nu am parte de atât de multe rigori. Sau cel puțin eu nu văd asta, nu simt. iUmor este o emisiune în care suntem liberi 100% să facem ce vrem, să creăm ce content vrem, pe asta se bazează formatul emisiunii și acesta este motivul pentru care are atât de mult succes, pentru că suntem reali, nu suntem prefabricați, ca să dăm bine la TV. Iar pentru X Factor, e cam la fel, singura diferență fiind aceea că acolo mă bazez pe meseria mea și ciulesc foarte bine urechile la ce cântă concurenții pe scenă.

Ți-a fost greu să te obișnuiești cu rigorile unui proiect TV? Ce-ți displace, ce ți se pare greu?

Într-adevăr, singura rigoare e aceea că este foarte obositor. Sunt două-trei săptămâni în care se filmează audițiile și totul devine copleșitor. Pentru că se filmează de dimineața până noaptea, la ora două, cel puțin acum, programul audițiilor este sfâșietor, trebuie să reziști bine psihic.

Știm cu toții că tu și Răzvan, soțul tău, formați o echipă și-n viața profesională. Spune-ne cum funcționează lucrurile la voi „în casă.

Da, se poate spune că suntem o echipă, dar am trecut de acest stadiu cumva, nu mai este vorba doar despre noi doi. Soțul meu este unul dintre partenerii de la Global, el și Lucian Ștefan sunt asociați, iar eu și Global lucrăm împreună. Lucrurile nu se mai desfășoară doar între noi doi, am trecut de perioada în care el mă însoțea la concerte și atât, acum lucrurile sunt mult mai complexe. Noi nu discutăm non-stop despre cariera mea, încercăm să nu fie atât de profesională treaba, mereu. În casă, cum să fie?!Cum este peste tot, la fel, nu suntem foarte diferiți de restul oamenilor.

Ce te-a atras la Răzvan, atunci când v-ați cunoscut și ce ca lități a preciezi la el acum?

Mi-a plăcut foarte mult el. Pur și simplu. Nu am stat să analizez ce mă atrage. Mi-a plăcut și lucrurile au venit de la sine în următoarele zile, săptămâni. Nu a fost nimic complicat. Ne-am plăcut și a fost momentul potrivit.

Cum a evoluat relația voastră? Eu vă admir că vă faceți mereu timp pentru voi și că plecați adesea în vacanțe în doi…

Relația noastră a evoluat firesc, cam ca în majoritatea cazurilor. Nu am avut întâmplări nefericite, totul merge normal. Mi se pare că nu ne facem suficient de mult timp pentru noi și chiar aș vrea să mă ocup de acest aspect: să am mai mult timp liber și să călătoresc mai mult sau să stau degeaba mai mult. (râde) Nu știu în ce măsură pot, dar aceasta îmi este dorința. Asta trebuie să faci cât trăiești, să călătorești, nu trebuie să fii sluga nimănui, a niciunui sistem, a niciunui șef. Mi se pare că, dacă ai opțiunea aceasta, e sinucidere curată să nu o faci.

Cum ești, tu, Delia, ca soție?

Sunt Delia, eu ca soție nu sunt deloc altfel față de cum sunt eu ca om, sunt aceeași, sunt același om. Într-o probabil continuă schimbare, odată la ceva vreme, cu mofturi, cu problemele unei femei. (râde) Cu chef de lucruri sau fără chef de lucruri. Sunt un om absolut normal și nu mi se pare că sunt diferită de alți oameni în viața mea de zi cu zi, ci doar atunci când apar pe sticlă sau când mă manifest artistic, atunci se face diferențierea. Și nu aș spune că este o mare diferență între Delia căsătorită și Delia necăsătorită, sunt la fel, muncesc la fel.

Crezi în suflete-pereche?

Nu știu dacă cred în suflete-pereche, dar cred în chimie foarte mult, cred că, așa cum hormonii ne adună și ne fac să ne cunoaștem, și chimia ne ține legați sau nu. În asta cred, în chimie.

Care e cel mai mare defect al lui Răzvan? Dar el ce-ți reproșează ție?

Nu sunt atât de fixată pe treaba asta, dar cred că petrece foarte mult timp pe telefon, pe tabletă sau pe laptop, asta cred că ar fi singura problemă. Nu îl văd ca pe un defect, ci ca pe o problemă a secolului în care trăim. Nu cred că este doar problema lui, ci a noastră, a tuturor. Nu mi se prea reproșează nimic, pentru că el mă cunoaște foarte bine și știe că lucrurile pe care mi le-a reproșat la un moment dat nu se vor remedia și că eu sunt așa cum sunt. Nu am defecte mari, existențiale, deci detalii de genul cum este cel cu statul pe telefon le treci cu vederea. Deci nimic. (zâmbește)

Ești o femeie matură și nu pari să depinzi de un bărbat… Ce nu i-ai putea ierta niciodată lui Răzvan?

Nu aș ierta răutatea, nu aș putea să iert un om rău, această problemă fundamentală de agresivitate, violență, răutate. Nu aș putea să accept și nici să iert.

Mulți spun că o relație presupune și compromisuri… Tu ai simțit că ai făcut, până acum?

Eu cred că viața presupune compromisuri și că ce credem noi că sunt compromisuri sunt, de fapt, parte din viață. Noi ne iubim foarte mult, prin natura noastră, suntem narcisiști un pic și ne dorim ca toate lucrurile să fie cum vrem noi. În viață nu ai cum, câtă vreme trăiești pe lângă alți oameni, vei face compromisuri și, oricum, de mici suntem învățați să lăsăm de la noi: știi că nu e frumos să faci gălăgie pentru că-i deranjezi pe ceilalți. Faci un compromis și nu faci gălăgie, cam așa funcționează. Suntem obișnuiți cu genul acesta de concesii de mici. Nu le mai percep ca pe niște compromisuri, învăț că nu e bine să fac niște lucruri pentru că-i deranjez pe alții, învăț că nu e bine să mă scobesc în nas în public, pentru că nu e frumos. Eu așa văd. Să stai într-o relație dacă ești nefericit?!Mi se pare deja o crimă, nu mi se pare un compromis.

Ați avut, până acum, vreun moment mai delicat în căsnicie?

Nu cred că am avut vreun moment delicat de când suntem împreună. Noi nu ne prea certăm, de fapt nu avem timp să ne certăm prea mult (râde) și nu suntem niciunul genul acela agresiv verbal sau certăreț. Suntem destul de „easy going amândoi, ne place lejeritatea, ne place comoditatea.

Oamenii din jur profită de fiecare ocazie să te întrebe când vei deveni mamă… Cât de greu/neplăcut este, pentru o femeie, să suporte această presiune din partea societății?

Oamenii din jur nu știu ce altceva să întrebe, pentru că și ei la rândul lor au fost întrebați același lucru ori din lipsă de inventivitate, de alte idei, de alte întrebări. Sau tu te gândești că o persoană ar trebui să aibă un copil și întrebi despre acest lucru. Deși mie mi se pare de prost gust să pui o astfel de întrebare, cred că se pune multă presiune pe oameni cu întrebarea aceasta, mi se pare ciudat. Eu o iau ca pe o presiune a lor către ei, mie mi se pare că ei trăiesc după niște principii și e presiunea lor, nu e presiunea mea. Nu îmi asum eu presiunea societății sau presiunea oamenilor care întreabă când voi avea un copil, e clar că au o problemă, o fixație. La mine nu este nicio problemă, absolut niciuna, sunt foarte, foarte OK așa, deocamdată.

Până să te căsătorești cu Răzvan, viața ta privată a fost mereu pe primele pagini a le ziarelor, dar nu te-ai arătat niciodată deranjată. Cum ai gestionat, cum ai reușit să te arăți atât de puternică/indiferentă?

Eu nu țin minte foarte mult să fi fost atât de des pe primele pagini ale ziarelor sau revistelor, sau poate că am uitat sau mi-am șters din memorie, mi se pare că a fost în altă viață. Și cumva trăim într-o altă eră, în care totul este online, te folosești de Instagram, lumea vede ce faci, trăim alte vremuri și e mai bine așa. Dacă mă gândesc că am fost hăituită sau chinuită în sensul ăsta, nu îmi amintesc și nici nu mai contează, eu am forță și am avut forță de mică să fac față. Cu sau fără presă, ești analizat, unii devin hateri, ești căutat, comentat, dar, pentru mine, nu cred că a contat vreodată, nu știu dacă am fost vreodată victima mass-media. Nu cred că e așa de important acest aspect, oamenii citesc de fantezie, de plăcere, nu sunt lucruri esențiale, în viață, și nu contează pentru nimeni atât de mult. Nu sunt un om politic, nu datorez nimănui un anumit comportament, nu sunt un exemplu. Sunt artist, fac muzică și trăiesc normal. Doar că unii se folosesc de această expunere pentru o altă meserie a lor, vânători de senzațional. La mine în viață nu se întâmplă nimic senzațional deocamdată, de prezentat pe prima pagina a ziarelor, și e perfect.

Ai fost vreodată trădată? Cum reacționezi în fața trădării?

Nu știu dacă am fost vreodată trădată, deși posibilitatea să fi fost este foarte mare. Sau nu stau să caut acum în amintirile mele. Eu nu rețin să fi fost trădată în așa fel încât să mă marcheze acest fapt, deci nu știu. Dar oamenii sunt oameni, oamenii mint, greșesc, oamenii trădează prin natura lor și, dacă am fost, nu ar fi o surprindere pentru nimeni.

Delia, publicul te percepe drept o femeie extrem de veselă, creativă, cu o viață perfectă. Ce se ascunde, cu adevărat, la tine-n suflet, cum te simți tu?

Publicul percepe ce vrea el să perceapă, eu nu sunt un om cu o viață perfectă, nici nu există o viață perfectă pentru nimeni, există viață. Punct. Ea are un curs în funcție de cum ți-l și dorești și cât muncești și cât efort depui. Dacă judeci viața unui om în funcție de pozele de pe Instagram și crezi că ceea ce vezi acolo este totul și că acolo se rezumă viața, atunci ai tot ce îți dorești, în imaginația ta. Ceea ce crezi, aia te va hrăni. Crezi că alții au o viață perfectă pentru că asta afișează și vei trăi aproape o minciună. Meseria mea este una care nu îți dă voie să ai o rutină, niciodată nu ai rutina ta specifică de zi cu zi, pentru că în permanență ești plecat, în permanență apare ceva, ești într-o tensiune continuă, este ca o coardă sensibilă de care tot tragi, tot tragi și ai momente de relaxare în care te recalibrezi. Oamenii normali nu sunt făcuți să ducă o viață de acest gen, ce facem noi e greu. Adică munca noastră cuprinde și muncă de șofer de tir, mai exact kilometri întregi de stat în mașină, kilometri întregi de mers noaptea, până dimineața. Ajungi când răsare soarele și îți tragi draperiile și dormi… Mergi în diverse condiții nefavorabile, nu mănânci ce trebuie, este un program care te poate îmbolnăvi oricând. Tot ce poate să fie mai rău și mai instabil pe lume este în această muncă de artist. Nu ar putea să o ducă foarte mulți. Pare foarte frumoasă și roz din exterior și… superficială!Eu sunt veselă doar când am de ce să fiu veselă. La mine în suflet nu se ascund foarte multe lucruri, pentru că mă exteriorizez. Pe mine mă simte omul, pentru că sunt expansivă și foarte ușor de citit și când sunt bine, și când sunt mai puțin bine, și nu fac niciun secret din asta. Se vede când sunt bine și se vede când nu sunt bine, e simplu. După cum spuneam, nu ascund nimic în suflet, doar că, din fericire, nu am camere de filmat și de fotografiat cu mine atunci când sunt acasă sau când sunt eu, normală, și nu sunt în toanele mele bune. Pentru că, în momentul în care îmi fac meseria, trebuie să fiu drăguță, adorabilă și agreabilă. Nu pot să fiu în toane rele non-stop. Sau încerc măcar să nu fiu așa pe scenă. În ceea ce mă privește, este totul la vedere.

Sunt și persoane care te consideră dificilă… Ce ai de spus în apărarea ta?

Eu nu am auzit persoane care să spună despre mine că sunt dificilă, pentru că, efectiv, nu sunt, sunt cel mai tolerant om pe care îl cunosc. Nu există om mai tolerant decât mine, nu există om care să tolereze mai bine comportamentul altor oameni, fie acesta greșit, dificil, greoi. Sunt un om tolerant sau exagerat de tolerant pentru că am fost crescută în acest fel, în- tr-un regim comunist în care nu prea îndrăzneai să îți expui părerea și răbdai tot ce spuneau părinții. Nu întorceai vorba pentru că nu era bine – erai pedepsit. Așa am fost crescută, cu mai puțină încredere în mine. Nu sunt dificilă și nu voi fi niciodată pentru nimeni.

Când ai fost tristă ultima oară și de ce?

Eu am zile în care sunt fericită și zile în care mă întristez și de patru ori pe zi. Din diverse motive. Pot să mă întristez pentru că am văzut o imagine cu un cățel cu ochii triști și umezi. Pot să mă întristez de multe ori, la fel cum pot să fiu fericită de multe ori. Sunt complexă. (râde)

Părinții tăi s-au separat în perioada în care tu ai început cariera solo, când aveai 20 de ani… Cum ai resimțit acest eveniment?

Eu nu am simțit separarea părinților mei, pentru că părinții mei au continuat să locuiască împreună și după ce s-au separat. Practic, nu s-au separat. Nu am simțit nicio diferență, am locuit în aceeași casă, cu aceleași discuții și înainte, și după, în același „vibe.

Tatăl tău s-a întors recent în România, din cauza unor prob leme de sănătate, și știu că tu ai fost stâlpul familiei, în vederea rezolvării lor… Care e starea lui actuală?

M-am bucurat că s-a întors în țară, nu m-am bucurat că are probleme de sănătate și este firesc să te întristezi când afli că cineva are o problemă. Speri să fie bine și încerci să ajuți cu ce poți, ca să fie bine, încerci să rezolvi problemele încât să nu se agraveze. Mai mult de atât nu ai ce să faci. Starea lui actuală este îmbunătățită și sperăm că va fi din ce în ce mai bine.

Copilăria ta a fost una diferită față de a copiilor din generația noastră… Acum, la maturitate, simți că ți-a lipsit ceva din perioada respectivă?

Da, copilăria mea a fost diferită față de generația noastră, normal, dar asta se întâmplă cu orice generație, tot timpul vor fi diferențe. Acesta e scopul evoluției și așa trebuie să fie. Eu am trăit într-o perioadă mai puțin sensibilă față de cum este acum, în care părinții nu erau atât de „sensibiloși și atenți, cu manuale de creștere a copilului și cu Internetul sub nas, în care informațiile erau rare și puține, în care îți altoiai copilul pentru că așa știai că se face… Și iată că am crescut și sunt bine. Doar că, probabil, asta m-a întărit și de-aia sunt mai „Xena și mai vikingă decât alți copii sensibili, care plâng mai ușor, în ziua de astăzi. Cred că sunt mai soldățel decât cei din generația aceasta pentru că am avut un trecut care m-a forțat să fiu așa. În mod sigur mi-au lipsit multe lucruri, nu avea cum să fie totul perfect în perioada respectivă, puțin din comunism și după comunism, după Revoluție, cred că în fiecare an îmi lipsea câte ceva. Cumva, cred că ne-a marcat pe toți și ce v-a lipsit vouă, celor din generația mea, cam aceleași lucruri mi-au lipsit și mie.

Există vreun lucru care lipsește din viața ta și pe care nu-l poți cumpăra (cu bani)?

Îmi doresc multe lucruri pe care nu le pot cumpăra cu bani, nu știu dacă sunt neapărat lucrurile care îmi lipsesc, aici nu pot să fac o evaluare corectă. Îmi doresc să fiu o față necunoscută uneori, să fiu un om lăsat în pace, banal, liniștit, un om simplu pe care să nu îl bagi în seamă pe stradă. Dar asta este o chestie care se bate cap în cap cu ce fac. (râde)

Câți prieteni adevărați ai?

Am prieteni exact atâți câți îmi doresc și câți vreau. Nu sunt un om care are foarte mult timp să întrețină relații de prietenie, nu am timp efectiv. Cred că, pentru asta, trebuie să muncești și să întreții. Am prietenii pe care îi am cumva la pachet, că astfel a fost contextul vieții, că așa s-a întâmplat, fie că lucrăm împreună sau că nu lucrăm. Nu mă stresez la acest capitol, las oamenii să vină la mine și sunt o fire deschisă, sociabilă. Vorbesc cu ei, dar nu pot să spun că stau să îmi număr prietenii, că mă gândesc îndelung la asta și că viața mea depinde neapărat de acest aspect. Încerc să fiu cel mai bun prieten al meu, să nu mă mint eu pe mine, să mă întâlnesc cât de des pot cu familia mea, cam asta e prioritatea. Nu sunt genul de om care să se laude cu numărul-record de prieteni pe care îl are.

Spune-ne trei aspecte pe care ai vrea să le schimbi la societatea în care trăim…

Îmi doresc să treacă mai repede timpul, să se transforme mentalitățile în România și să crească generațiile viitoare, care sunt mai libere, mai open-minded, mai relaxate. Îmi doresc să nu mai fim un popor misogin, sexist, homofob, și asta nu se poate schimba decât atunci când va exista un schimb al generațiilor. Cei care cresc acum trăiesc altfel și ei vor putea schimba lucrurile.

Care e cea mai mare bucurie de care ai avut parte până acum?

Nu știu care este cea mai mare bucurie pe care am trăit-o până acum, dar eu nu sunt capabilă să am bucurii mari, nu știu din ce motiv, eu nu mă bucur măreț când mi se întâmplă ceva măreț. Nu că m-am obișnuit cu succesul sau cu realizările, dar nu mi se pare că atunci sunt bucuriile mele cele mai mari. Mi se pare că bucuriile mari sunt în viața mea de zi cu zi. Mă bucur de un loc nou, de o țară pe care o cunosc și e senzațională, de o vacanță nouă, de un „night market minunat din Vietnam din care îmi cumpăr nu-știu-ce. Mi se pare că acolo mă bucur mai mult, în viața mea de zi cu zi mă bucur mai mult decât orice aș face. Dar asta nu înseamnă că nu îmi iubesc munca și meseria. Eu spun doar ce îmi dă mie bucurie maximă, reală, nu cea pe care o forțăm și o dăm publicului ca să dea bine și să ne mințim pe noi. Bucuria mea reală e în viața mea de om, nu în viața mea de Delia, de la televizor.

Foto: Oltin Dogaru 

Urmărește-ne pe Google News