Dan Negru este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori TV de la noi, iar mai mereu îl putem vedea pe micul ecran. Prezentatorul TV a făcut câteva dezvăluiri surprinzătoare despre meseria pe care o practică de foarte mulți ani.
Dan Negru, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor revedea, sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, în postura de prezentator al show-ului „Next Star’, și-a dorit să fie… șofer de TIR.
Când eram copil, visam să fiu șofer de TIR. Cum am ajuns în televiziune? Din greșeală… Cred că mi-am ratat cariera. Îţi dai seama cum aș fi țipat eu, după ce dădeam geamul jos: Radar!’? Aș fi fost un șofer de TIR teribil‘, spune Negru, amuzat.
Cel de-al nouălea sezon Next Star’, care va începe sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, va aduce în fața telespectatorilor cei mai talentați copii din România, copii între 3 și 14 ani, care excelează în domenii dintre cele mai diverse. Vor urca pe scenă cântăreți, dansatori, actori, magicieni, luptători, instrumentiști, circari, balerini, gimnaști.
Copiii vor fi jurizați în acest sezon de Lidia Buble, Pepe și Dorian Popa. Iar prezentatorul Dan Negru va avea un ajutor de nădejde în persoana lui Șerban Copoț care, în acest sezon, va fi un fel de stăpân al culiselor. El îi va descoase pe micii concurenți înainte de intrarea lor în scenă și le va afla impresiile după ce aceștia vor evolua în fața celor trei jurați.
Cine sunt primii copii talentați care vor urca pe scena celui de-al nouălea sezon al show-ului prezentat de Dan Negru, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, numai la „Next Star‘.
FOTO: PR