Cum l-au ucis drogurile pe Cory Monteith. Ce alte vedete au sfârşit la fel

 Adina Rosetti
.

Cory Monteith, devenit celebru pentru rolul Finn Hudson din serialul „Glee”, a fost găsit mort sâmbătă, 14 iulie, în camera sa de hotel din Vancouver, la vârsta de 31 de ani. El a recunoscut în mai multe rânduri că s-a luptat cu dependenţa de droguri şi a fost internat la dezintoxicare. Iată cum pot ucide drogurile, chiar şi după ce ai trecut prin dezintoxicare şi ce alte vedete tinere au sfârşit tragic din cauza consumului de stupefiante şi alcool.

 

RTEmagicC_cory.jpg

Foto: Northfoto

Poliţia din Vancouver nu a dat detalii despre cauza decesului, iar o autopsie va fi efectuată luni, potrivit Libertatea.ro. Actorul a fost găsit mort de personalul hotelului din Vancouver, după ce a depăşit ora de predare a camerei. Vedeta era cazată în hotel de pe 6 iulie.Colegii săi din serial au postat mesaje de regret pentru moartea subită a actorului, pe reţelele de socializare. Cory Monteith a jucat în comedia muzicală „Glee” de la debutul acesteia, în 2009 şi avea o relaţie cu colega sa de platou, Lea Michele.

Actorul a fost internat în luna martie a acestui an într-o clinică de reabilitare, pentru a lupta cu dependenţa de droguri. Cory Monteith a vorbit deschis despre abuzul de droguri în 2011, când a declarat că a început să se drogheze la 13 ani, iar până la vârsta de 19 ani a fost deja internat pentru reabilitare. În 2011, Cory Monteith a câştigat un premiu Teen Choice pentru cel mai bun actor într-o comedie.

 

 

Citeste continuarea pe unica.ro

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton