Cum arată sora Andreei Bănică. Nu mulţi ştiau că artista are o soră mai mare, care nu a apărut de multe ori în lumina reflectoarelor. Iată că acum cele două au plecat împreună într-o vacanţă. Destinaţia este minunată, iar imaginile pe care le-au făcut sunt speciale!
Ramona a trecut deja de 40 de ani, este mai mare ca sora sa, îndrăgita Andreea Bănică. Cele două, imediat după ziua cântăreţei, au plecat într-o scurtă vacanţă împreună. Aceasta a fost dorinţa Andreei!
„De ziua mea, Lucian m-a întrebat ce îmi doresc. I-am răspuns: o vacanță cu sora mea și puțin shoooooopping. Ea a aflat abia în aeroport surpriza. O săptămână m-a bătut la cap să-i spun unde o duc. #sister #fun”, a notat pe Instagram vedeta.
Cele două surori petrec clipe minunate în Dubai, au vizitat şi deşertul şi au mers în repetate rânduri la cumpărături. Ramona se distrează alături de Andreea, putem observa din imagini cât de bine arată!
„Cred că este una dintre cele mai reuşite mini vacanţe”, a mai adăugat Andreea în mediul online.
Andreea Bănică şi-a scos aluniţa
De când s-a lansat în industria muzicală din România, Andreea Bănică, care a devenit şi mamă între timp, a avut pe chip o aluniţă, care, cu trecerea timpului, s-a mărit. În această perioadă, artista a decis să meargă la doctor şi să o scoată. Avem imaginile după intervenţie!
Foto: Instagram