Gabi Cristea a slăbit 10 kg după naștere! Totul despre dieta strictă pe care o ține / VIVA EXCLUSIV

.

Obișnuită cu fluctuațiile de greutate, Gabi Cristea s-a pus serios pe slăbit, după ce a încheiat perioada de alăptare. Nu de alta, dar își dorește să arate impecabil la boetzul fiicei sale, Victoria.

Cei mai mulți și-o amintesc pe Gabi Cristea drept o femeie voluptuoasă, cu forme, însă vedeta TV a reușit performanța de a slăbi 20 de kilograme în anul 2013, an în care a și divorțat, de altfel. Sarcina, însă, și-a spus cuvântul, iar silueta vedetei a suferit iarăși modificări, astfel că a trecut la măsuri drastice: În timpul sarcinii m-am și îngrășat, dar am și reținut apă. Situația nu ar fi fost atât de gravă dacă nu mă îngrășam și mai mult în perioada de două luni și jumătate, când am început să alăptez. Și, da, credeți-mă, că nu e deloc ușir să slăbești. Mie nu-mi vine să cred când le aud pe unele femei zicând că, imediat cum au ieșit din maternitate, au reușit să dea jos 20 de kilograme. La mine chiar nu e așa, fac eforturi foarte mari’, a declarat Gabriela, în exclusivitate pentru VIVA!


 

5 porții de mâncare pe zi, în cantități mici

A început dieta chiar pe data de 1 ianuarie și a reușit să slăbească 10 kilograme, dar și-ar dori să mai dea jos încă atât, iar drumul spre perfecțiune este unul extrem de anevoios: Mănânc doar carne, pește și legume, atat. Carne pe grătar sau la cuptor, legume crude sau fierte. Cinci porții pe zi, cantptăți destul de mici. Mai mănânc și trei ouă pe săptămâna. De pâine, paste, carbohidrați, nici nu se pune problema. Însă eu am o slăbiciune pentru dulciuri. Și am făcut de câteva ore, dar hiperproteice. Mai exact, în loc de făină am folosit tărâțe măcinate și am adăugat puțin îndulcitor artificial, specific diabeticilor. Am făcut și prăjituri normale, dar m-am consolat doar cu mirosul. Știu că sună ciudat, dar eu îmi hrănesc pofta de dulce doar gătind și primind feedback pozitiv din partea oamenilor’, ne-a mai spus Gabriela.


Botezul va avea loc după Paște

Gabi și soțul ei, Tavi Clonda, se pregătesc intens pentru boetzul Victoriei, eveniment care va avea loc pe data de 15 aprilie, într-un restaurant select din București. Deși, inițial, și-au dorit o petrecere relativ restrânsă, se pare că, în cele din urmă, vor avea peste 150 de invitați. Până atunci, Gabi speră că va reuși să mai dea jos cel puțin cinci kilograme.