Cristina Neagu a fost desemnată, pentru a treia oară, cea mai bună jucătoare de handbal a lumii

 Popescu Alexandra
.

Cristina Neagu intră în istorie! A fost desemnată pentru a treia oară cea mai bună jucătoare de handbal a lumii.

Românca a fost aleasă cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2016 de către Federația Internațională de Handbal (IHF). Handbalista a mai câștigat acest titlu și în 2010 și 2015 și devine astfel prima jucătoare din istorie desemnată de trei ori cea mai bună handbalistă din lume.

Cristina Neagu a concurat cu norvegianca Nora Mork și cu olandeza Nycke Groot, care au ocupat locul doi, respectiv trei în ierarhia celor mai bune jucătoare ale lumii. Românca a câștigat votul fanilor, cu 37,14%, în timp ce Mork a avut doar 20,86% dintre voturi.

Deși este considerată corespondenta lui Lionel Messi în handbalul feminin, Cristina nu este de acord cu această comparație.

Paralela cu fotbalul mă depăşeşte de fiecare dată. Ştiu cine sunt Messi şi Cristiano Ronaldo, urmăresc fotbalul, ştiu foarte multe lucruri despre fotbal, însă nu-mi place comparaţia asta. Nu mi-a plăcut niciodată. În sportul pe care îl practic, sunt singura jucătoare din istorie care a primit acest premiu de trei ori. Nu se pot compara sporturile. Eu sunt fericită că pot arăta ceva în sportul pe care îl practic eu şi nu-mi place această paralelă cu fotbalul', a declarat Neagu, la emisiunea „Fotbal Club', potrivit Digi 24.

Pe de altă parte, cel mai bun handbalist al anului 2016 este francezul Nikola Karabatic. Și acesta este la al treilea titlu, după ce a mai câștigat trofeul și în anii 2007 și 2014.

Alexandra Popescu

Foto: Hepta

Citește și:

Sunt cu adevărat extratereștri! Barcelona scrie istorie pe Camp Nou și spală rușinea din tur cu PSG

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton