Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, despre povestea lor de iubire

.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman sunt invitații Mirelei Vaida, astăzi, într-o nouă ediție 'Totul pentru dragoste', care se va difuza de la ora 14.00, la Antena 1.  Cântăreți și actori, cei doi fac echipă atât în proiectele profesionale, cât și în viața de zi cu zi.

S-au cunoscut pe platourile de filmare ale unui serial care a făcut furori în rândul adolescenților la acea vreme. Povestea lor de iubire durează de șase ani, timp în care au trăit împreună momente importante și extrem de frumoase, atât în viața personală, cât și în cea profesională.


Cântăreți și actori, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au făcut parte din aceeași trupă muzicală  care s-a bucurat de un mare succes, au jucat în diverse proiecte actoricești, ultimul dintre ele fiind Fructul oprit’, serialul care își va continua povestea la Antena 1, cu un nou sezon.

Cristina Ciobănașu s-a născut în comuna Vorona din județul Botoșani. Primii ani din viață i-a petrecut în locul natal. Bunica ei a fost cea care a introdus-o în lumea artistică, învățând-o încă de la o vârstă fragedă secretele mai multor instrumente muzicale. Tot de la bunica sa a învățat și tainele muzicii populare. A participat la diferite festivaluri și a făcut parte din ansamblul de muzică populară al comunei natale. Viața ei s-a schimbat, în anul 2008, când a participat la o cunoscută emisiune tv.


Vlad mărturisește că a fost pasionat de actorie încă din copilărie, însă cea care a făcut ceva în acest sens pentru a-l ajuta a fost mama lui. Ea l-a înscris pe Vlad, fără ca el să știe, la castingul unui serial, unde a cunoscut-o pe Cristina. De atunci au urmat multe alte proiecte, iar cunoștințele actoricești și le-a dezvoltat la UNATC. Astăzi, de la ora 14.00, la ‘Totul pentru dragoste’, telespectatorii pot afla mai multe despre Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și a lor poveste de iubire.

Tot în ediția de astăzi a emisiunii de la Antena 1, Mirela Vaida îl are ca invitat pe părintele Antoniu Petrescu, alias don Elvis, un personaj bine cunoscut în România și nu numai. Este preot catolic și un fan înfocat al Regelui RocknRoll-ului. Așa că dimineața merge la slujbă, îmbrăcat în straiele slujitorului Domnului, iar în timpul liber filmează videoclipuri cu muzica sa de suflet, rocknroll, sau personalizează imaginea lui Elvis Presley.  Telespectatorii îl pot cunoaște mai bine, astăzi, de la ora 14.00, la ‘Totul pentru dragoste’.

FOTO: PR