Liderul formației VUNK s-a căsătorit și așteaptă o fetiță. L-am întrebat pe Cornel Ilie cum le va afecta fericitul eveniment pe admiratoarele sale și care va fi impactul asupra activității unei trupe care are trei concerte pe săptămână.
Inainte să fie dandy-ul șarmant de astăzi, Cornel Ilie a fost un copil timid și solitar, care și-a deschis aripile în momentul în care a început să cânte la chitară în formația muzicală a școlii. Primul interviu cu el l-am făcut acum mulți ani, într-un bar care se chema The Fifties: era pe vremea când VANK începea să întrezărească succesul – hitul lor, Independent, tocmai devenise imnul Atomic TV, un canal muzical căruia multe trupe autohtone îi datorează popularitatea. Între timp, The Fifties nu mai este, iar VANK a devenit VUNK. Cum interviul de față s-a petrecut în restaurantul Belle Epoque, se pare că, fără să-mi fi propus neapărat acest lucru, am păstrat decorul retro al acelei prime conversații.
„Unul dintre cei mai râvniți burlaci s-a căsătorit’ – cam așa au anunțat tabloidele intrarea ta în rândul familiștilor. Ai simțit că ești un burlac vânat, un bărbat foarte dorit?
Nici nu știu exact ce mai înseamnă burlac, că definiției clasice i s-a dat în ultima vreme un alt sens. Nu cred că eticheta de bărbat râvnit mi se potrivește. E mai mult o prejudecată – mă vede lumea la televizor și zice: „Ăsta sigur umblă cu o grămadă de fete. Am încercat mereu să mă detașez de această imagine fiindcă nu-mi place să atrag atenția asupra mea în acest fel.
În general, urmăresc așa, mai de la distanță, ce faci, ce scrii și n-aș fi zis că ai să te căsătorești prea curând.
Nici eu. Știam că o să se întâmple la un moment dat și că va fi ceva foarte spontan. Și așa a fost. Chiar e o bucurie, e o perioadă mișto.
Să fie vârsta unul dintre motivele care te-au îndemnat să te așezi la casa ta?
Posibil. Dar nu în sensul că am o vârstă și mă însor că nu mă mai ia nimeni. Am început să văd lucrurile altfel, să iubesc altceva la omul de lângă mine și la oameni în general, să înțeleg care sunt lucrurile importante de-acum încolo… Dar n-am simțit niciodată presiunea buletinului. Am 39 de ani și poate că ar fi trebuit să fac pasul mai devreme, dar, pe de altă parte, cred că am folosit timpul acesta ca să fac toate greșelile care să-mi aducă un plus de discernământ emoțional.
Continuarea în numărul de septembrie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 3 septembrie