Copiii vedetelor nu au reușit să treacă de media generală 9 la Bacalaureat. Iată ce nota a luat Nicole Cherry!

 Popescu Alexandra
.

Astăzi, toți elevii care au susținut examenul de Bacalureat în acest an au aflat rezultate, iar Nicole Cherry, fiul lui Dan Bittman, Alex, fiul lui Leonard Doroftei, Nicolas, dar și fiul Ancăi Țurcașiu, Radu, sunt cei care au avut emoții mari atunci când s-au afișat notele.

Dar în ciuda emoțiilor, toți au primit vestea cea mare: au promovat examenul maturității și se pot lăuda cu o medie bună la Bac. Anca Țurcașiu și Leonard Doroftei sunt fericiții părinți care se pot mândri că fiii lor au obținut nota maximă la una dintre materii: 10 la Matematică. Însă și Alex și Nicole se pot lăuda cu note mari la Geografie sau Biologie.

Pe Nicole Cherry o știe toată lumea de când era mică și debuta cu piesa „Memories'. Acum, aceasta este o adolescentă sexy și, chiar dacă concertele îi ocupă o mare parte din timp, s-a ocupat intens și de școală și se poate mândri cu o medie generală la bac de 8,25. Nicole a absolvit Colegiul National de Arte „Dinu Lipatti”, iar la „examenul maturității' a obținut nota 7,05 la Limba și Literatura Română, 8,8 la Istorie și 8,9 la Geografie.

Citește și: Adio, fără tine mi-e mai bine! Vedete care au divorțat în secret

Alex Bittman, pe de altă parte, nu este el cel mai bun la Matematică și Limba și Literatura Română, unde a obținut notele 6,4, respectiv 6,65, însă la Biologie este unul dintre cei mai buni și a luat nota 9,5. Fiul lui Dan Bittman a terminat liceul cu media 7,36.

Nicolas, fiul lui Leonard Doroftei este un as la Matematică. A luat nota 10 la Bac, iar la Fizică a fost notat cu 8,55 și la Limba și Literatura Română cu 8,2. Media generală: 8,91.

Citește și: Emma Zeicescu a sărbătorit ziua fiului său printr-un pictorial emoționant

Și Radu, fiul Ancăi Țurcașiu, a dovedit că Matematica este atuul său și a obținut nota 10. Însă nici el nu a reușit să treacă de media generală 9 din cauză că Limba și Literatura Română nu este punctul său forte și a luat doar 6,9. Însă le are cu cifrele, iar la Fizica a obținut nota 9,45. Media generală la Bac a lui Radu a fost de 8,78.

Alexandra Popescu

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton