La Media Music Awards, cea mai importantă gală de premii din România, publicul va avea şansa să voteze pentru doar o singură categorie, Fans Like Award'. Astfel, până în data de 15 septembrie, cei care iubesc muzica românească îşi pot favoritul votând pe pagina oficială de Facebook, www.facebook.com/MediaMusicAwards sau direct pe https://www.facebook.com/MediaMusicAwards/app_126231547426086.
Competiţia a stârnit deja emoţii printre nominalizaţi, mulţi dintre aceştia îndemnându-şi deja fanii să îi susţină pe reţelele de socializare.
Artiştii intraţi în cursa pentru mult râvnitul premiu sunt Holograf, Andra, Vama, Smiley, Alex Velea, Connect-R, Corina, Lala Band, Vunk, Elena Gheorghe, Andreea Bănică, Whats Up, Cabron, Anda Adam, Deepcentral, Guess Who, Puya, Maximilian, Grasu XXL, Zdob şi Zdub, Celia, Fly Project, Nicole Cherry şi Voltaj.
Media Music Awards va avea loc la Sibiu pe 19 septembrie. În cadrul galei, artişti şi formaţii de top din România vor susţine recitaluri live pe cele două scene din Piaţa Mare a Sibiului în faţa a peste 30.000 de spectatori şi a altor câteva milioane de telespectatori din peste 50 de ţări. Evenimentul reprezintă astfel un adevărat barometru al impactului pe care artiştii şi piesele lansate îl au asupra publicului, cei mai difuzaţi fiind şi cei mai ceruţi de public.
Invitaţii vor ajunge la ceremonie în automobile hibrid şi vor fi fotografiaţi la panoul oficial păşind, în premieră pentru un astfel de eveniment din România, pe Green Carpet, un covor din iarbă, respectând tenta ecologică a evenimentului.
Trofeele Media Music Awards se acordă în mod transparent pe baza difuzărilor media din ultimul an, monitorizate de Media Forest, instituţia care contorizează apariţiile radio şi TV. Prin intermediul rapoartelor lunare întocmite de Media Forest se evită orice dubiu privind corectitudinea acordării trofeelor.