Sunt probleme pe care nici celebritățile, cu toți banii din lume, nu le pot rezolva. În spatele aparițiilor impecabile și a zâmbetelor studiate se ascund deseori suferințe fizice cărora doctorii nu le găsesc mereu leacul. Vă prezentăm cinci vedete cu boli rare, despre care nu ai bănui că au vreo afecțiune.
Lady Gaga
Artista tocmai a fost nevoită să anuleze ultimele zece show-uri din cadrul turneului european Joanne World Tour. Nu este prima dată când vedeta este pusă într-o astfel de situație, independent de voința sa. Motivul: fibromialgia, o boală atipică, incurabilă, puțin cunoscută în Europa, cu simptome neplăcute precum dureri severe în tot corpul, rigiditate în mușchi, oboseală, tulburări de somn. Un dezastru pentru oricine, dar cu atât mai mult pentru un cântăreț care trebuie să performeze live ore întregi și să-și poată folosi corpul la capacitate maximă. Ghicești suferința artistei din rîndurile scrie pe Twitter odată cu anularea concertelor: 'Sunt pur și simplu terminată, nici nu știu cum să pun în cuvinte. Echipa mea medicală a decis că trebuie să stau acasă, ca să îmi revin. Iubesc acest show mai mult decât orice, vă iubesc și pe voi, dar ce mi se întâmplă este peste puterile mele. (…) Promit să vin în orașele voastre, dar pentru moment va trebui să îmi pun sănătatea pe primul plan.' Din cauza durerilor, Lady Gaga a fost nevoită să amâne și anul trecut concerte, așa cum a fost cazul în septembrie 2017, când a anulat showul din Brazilia pentru că a fost dusă de urgență la spital cu dureri severe în tot corpul.
Venus Williams
Da, sportul nu te apără chiar de toate bolile. Dar să fii sportiv de performanță și să suferi de Sindromul Sjogren e o mare piatră de încercare. Boala autoimună se manifestă prin uscăciune la nivelul ochilor și gurii, oboseală, durerea și inflamarea articulațiilor, probleme digestive. Fiind o afecțiune sistemică, efectele se resimt în tot corpul, perturbând activitățile cotidiene și calitatea vieții. Venus Williams a fost diagnosticată cu Sindromul Sjogren în 2011, după ce ani de zile doctorii i-au greșit diagnosticul, din cauza simptomelor înșelătoare. De altfel, se presupune că sindromul este motivul pentru care, deși la începutul carierei în tenis părea mai promițătoare decât sora sa, Serena, a fost cu timpul depășită de aceasta. Datorită unei diete stricte raw vegane, sportiva a reușit să rămână în teren, după cum a povestit într-un interviu: 'Ajunsesem să nu mai pot juca tenis, literalmente. Nu am putut permite să mi se ia de lângă mine tot ce iubesc mai tare pe lumea asta, așa că am făcut niște schimbări. Din fericire, am găsit soluția și am putut rămâne în joc.'
Gigi Hadid
Prezentă în toate revistele și pe toate catwalk-urile posibile, întotdeauna zâmbitoare și plină de viață, n-ai zice că pe Gigi Hadid o supără ceva. De aceea, toată lumea a fost uimită când la o conferință de presă din 2016, supermodelul a recunoscut că suferă de Boala Hashimoto. 'Metabolismul meu a luat-o complet razna anul ăsta. Am Hashimoto, o boală a tiroidei, mă tratez deja de doi ani. E important pentru show-ul Victoria’s Secret să nu pierd în greutate și mai ales să am oarecare forme și mușchii la locul lor, iar dacă fundul ar prinde un pic de volum, cu atât mai bine.' În mod ironic, ultimul lucru de care are nevoie un model este o problemă cu tiroida. Principiul afecțiunii e următorul: nu se știe de ce, sistemul imunitar atacă tiroida, dând simptome precum oboseala, fluctuațiile de greutate, tulburările de somn, durerile musculare. Medicația e de mare ajutor pentru a ține sub control Boala Hashimoto, însă nu trece, iar Gigi Hadid va trebui să se trateze toată viața.
SIA
O prezență cel puțin atipică în industria muzicală, Sia suferă de o afecțiune la fel de neobișnuită, deși mai frecventă decât credem, pe care a descoperit-o în 2010. La vremea respectivă, după ce a fost nevoită să anuleze o serie de concerte și apariții, artista a anunțat pe Twitter, într-o explozie de cuvinte: 'Doamne, nu eram nebună! Am boala Graves! Tremurul, iritabilitatea…NEBUNIA! Adio, tiroidă! Îți vin de hac cu iod radioactiv!' Basedow-Graves este o boală ce afectează glanda tiroidă, cu o listă uriașă de simptome, precum tiroida mărită în volum, tulburări de somn, iritabilitate, ritm cardiac crescut, și altele. 'Timp de vreo opt luni am crezut că fac pe mine, tremuram de parcă aveam Parkinson', și-a descris Sia afecțiunea, pentru ca într-un alt interviu să declare: 'Căutăm încă tratamentul ideal, deocamdată important este să mă odihnesc, dar nu mă simt câtuși de puțin vinovată că am ajuns să dorm atât de mult, îmi place la nebunie!'. Boala Graves sună înfricoșător, dar nu ucide. Singurul pericol pentru Sia pare să fie ea însăși. Conform propriilor declarații, artista cândva dependentă de alcool și droguri a plănuit la un moment dat să își pună capăt zilelor, fiind salvată de telefonul unui prieten.
Jimmy Kimmel
Prezentatorul emisiunii Jimmy Kimmel Live, care va fi și anul acesta gazda Oscarurilor, suferă de mulți ani de narcolepsie, o afecțiune neurologică ce dereglează ciclurile somnului. Pe scurt, Jimmy Kimmel poate adormi brusc, oriunde, la orice oră. Comedianul a făcut anunțul în 2003, prin intermediul unui articol din Esquire, unde povestește cu umorul specific: 'Sincer să fiu, mă bucur că m-am ales cu narcolepsia. De exemplu, dacă am un zbor spre Vegas, eu sunt ăla care adoarme înainte de decolare și se trezește după aterizare. Am o formă ușoară a bolii, dar alții prezintă cataplexie, adică pierderea bruscă a tonusului muscular. Eu asta nu pățesc și-mi cam pare rău. Sună mișto.' Vedeta a mai mărturisit cât de ciudat i se părea, înainte să afle diagnosticul, că nu era zi în care să nu îl ia un somn inexplicabil între orele 15:00 și 18:00. 'Mi se făcea un somn de moarte când eram în ședințe sau în fața televizorului sau chiar la volan', își amintea Jimmy Kimmel. Îi ținem pumnii simpaticului prezentator să se mențină treaz pe scenă în noaptea Oscarurilor și să nu devină 'primul prezentator din lume care a adormit în direct'.
Oana Popoiag
Foto: Hepta, Instagram
Citește și:
Mădălina Ghenea e disperată să se îngrașe. Metoda nesănătoasă aleasă de vedetă
Gillian Anderson a pozat goală la 50 de ani – 'Prefer să umblu dezbrăcată'