Bucuria este imensă în familia lui Cristi Borcea și a Valentinei Pelinel. Cei doi vor fi părinți de gemeni, iar cum veștile circulă foarte repede s-a aflat deja ce sex vor avea gemenii Valentinei Pelinel și ai lui Cristi Borcea.
Se pare că micuțul Milan va avea două surioare, așa cum anunță spynews.ro. Valentina Pelinel și Cristi Borcea vor avea două fetițe. Fiind cunoscut faptul că sexul copiilor se află după primul trimestru de sarcină, cel mai probabil gemenii au fost concepuți în timp ce Cristi Borcea se afla încă în spatele gratiilor. Fostul acționar de la Dinamo a ieșit din închisoare la începutul lunii iulie, iar de atunci au trecut doar două luni, un timp prea scurt pentru a fi aflat sexul unui bebeluș.
„Sunt în culmea fericirii. Da, e adevărat, vom avea gemeni', a declarat Valentina Pelinel. Tot astăzi, Valentina Pelinel și Cristi Borcea își vor uni destinele, iar ceremonia va fi restrânsă.
Prima imagine cu Valentina Pelinel însărcinată
Cu o doar două zile înainte ca marea veste să se afle, Valentina Pelinel și Cristi Borcea și-au dus băiețelul la grădiniță. În imaginea de mai jos se poate observa cu ochiul liber fericirea cuplului. Cel mai probabil Valentina Pelinel a încercat să-și ascundă burtica de gravidă cu tricoul larg pe care l-a purtat. Chiar dacă este însărcinată, viitoarea mămică de gemeni nu renunță la tocuri.
Citește și: Cristi Borcea devine din nou tată… de gemeni! Se căsătorește astăzi cu Valentina Pelinel
FOTO: Facebook