Ce dietă ține Kate Middleton pentru a reintra rapid în formă. E foarte populară și la noi

.

Ducesa de Cambridge este mamă a trei copii și arată senzațional la doar trei luni după ce a născut. Știm cu toții că are un ritm de viață activ, că face sport și că mănâncă sănătos, dar mai are un secret… Iată ce dietă ține Kate Middleton pentru a reintra rapid în formă!

Kate Middleton a avut întotdeauna o siluetă de fotomodel.


Se știe că Ducesa de Cambridge are un stil de viață extrem de activ, iar faptul că este mama a trei copii o ajută din plin să ardă calorii, dar nu întotdeauna este de ajuns. De aceea, nenumărate femei se întrebă care este secretul ei, ce dietă ține Kate Middleton pentru a intra rapid în formă. Mai întâi trebuie să menționăm că Ducesa nu a avut niciodată o greutate excedentară îngrijorătoare, de obicei îngrășându-se doar în perioada sarcinii, iar asta se datorează în primul rând faptului că nu-și îngăduie prea multe plăceri vinovate de natură culinară.


Kate a arătat întotdeauna impecabil chiar și în timpul sarcinii.

Kate Middleton adoră mâncarea „raw vegană’, iar acest gen de alimentație se bazează pe mâncărurile gătite fără foc. Ducesa a abordat acest stil de gătit încă din anul 2014 și adoră ceviche, un preparat din pește proaspăt marinat în citrice și din fructe de mare, care este, în egală măsură gustos, sănătos și o ajută să-și păstreze și silueta. În plus, Kate adoră să înoate, schiază, merge cu bicicleta, face canotaj, drumeții și își plimbă singură câinii, iar faptul că este extrem de activă o ajută să-și mențină greutatea.

 

Kate Middleton a slăbit cu dieta Dukan

Nu este un secret pentru nimeni că Ducesa de Cambridge adoră să gătească și că se ocupă personal de meniurile familiei – William nu uită niciodată să glumească pe tema asta, spunând că acesta este motivul pentru care este atât de slab –, dar din când în când Kate își surprinde soțul, dar și pe cei mici cu tratații pline de calorii, dar atât de gustoase, unul dintre preparatele lor preferate fiind pizza. Chiar dacă stilul de viață activ și moștenirea genetică o ajută din plin, Kate a apelat nu o dată la regim pentru a scăpa mai repede de kilogramele în plus, acumulate de cele mai multe ori pe timpul sarcinii. Este vorba despre Dukan, una dintre cele mai populare diete, foarte cunoscută și la noi în țară și ținută și de multe dintre vedetele autohtone, dar și de starurile de la Hollywood.


La doar 3 luni după ce a născut, Kate este în cea mai bună formă.

Regimul este unul bazat pe consumul de proteine, sărac în carbohidrați, dar care permite consumul de carne slabă, pâine integrală, vegetale și fructe. Și mama Ducesei de Cambridge este fanul acestei diete, ea recomandând ca, în momentele de foame agresivă, să fie consumată brânzică de casă sau creveți, care potolesc apetitul. Kate este dovada vie că funcționează, pentru că a ținut dieta Dukan înaintea nunții cu William, dar și după ce i-a născut pe cei trei micuți ai lor. Desigur, un aspect extrem de important, pe care multe femei îl neglijează, este… dieta de după dietă, pentru că niciun regim nu schimbă metabolismul, ba chiar dimpotrivă, determină organismul să înmagazineze grăsimi încă de la primele excese…