Ce au făcut și unde au fost vedetele de Paște

.
ce au făcut vedetele de Paștece au făcut vedetele de Paște

Ce au făcut și unde au fost vedetele de Paște

Celebritățile noastre au profitat de mini-vacanța de Paște pentru a se relaxa acasă, alături de familiile lor, sau, din contră, pentru a bate țara în lung și-n lat. Iată ce au făcut și unde au fost vedetele în cele câteva zile libere pe care le-au avut la dispoziție.

 

Ai crede că vedetele abia așteaptă cele câteva zile libere de Paște pentru a evada în destinații exotice, luxuriante. Mereu pe drumuri, prin natura meseriei, vedetele din lista noastră de mai jos au ales, însă, variante mai liniște, fie că au rămas acasă sau au plecat prin colțuri pitorești de țară. Iată ce au făcut vedetele de Paște!

Dana Rogoz

În timp ce unii au ales să-și petreacă sărbătorile pascale în hoteluri de cinci stele, Dana Rogoz și familia sa au ales cea mai puțin costisitoare, dar poate și cea mai fermecătoare variantă posibilă: rulota. Împreună cu fiul ei, Vlad, și cu soțul Vlad Dragomir, vedeta a plecat în pelerinaj prin țară cu aceeași rulotă care acum șase ani a purtat-o prin Europa în luna de miere. Cei trei au vizitat o serie de Mănăstiri din Bucovina și Maramureș. Iată ce a scris Dana pe blogul său: Am plecat joi seara din București, imediat după premiera mea la teatru. Ne-am grăbit să umplem rulota cu de toate (și evident că am uitat multe lucruri utile) și am pornit-o spre Vulcanii Noroioși. În prima noapte acolo am campat, ca mai apoi să ne continuăm drumul spre Bucovina. A urmat o noapte cu rulota parcată pe malul râului în Voroneț și apoi noaptea de Înviere, cu căsuța pe roți' oprită chiar în parcarea pietruită a Mănăstirii Moldovița. Azi noapte am tras în curtea unui localnic binevoitor din Breb, printre căpițe de fân și livezi de peri. A fost pur și simplu minunat.'

Andreea Bănică

După ce a bătut țara în lung și-n lat pentru concerte, Andreea Bănică a preferat ca în mini vacanța de Paște să se odihnească acasă. Împreună cu soțul său, Lucian Mitrea, și cei doi copii, Sofia și Noah, artista a decis să petreacă sărbătorile pascale în București. Andreea s-a distrat învățându-și copiii să vopsească ouă, după care a profitat de vremea frumoasă pentru un picnic în curte, alături de nași. Vedeta a profitat de cele câteva zile libere pentru a aborda, cu ajutorul extensiilor de păr, un nou look. Concluzia noastră e că bretonul o prinde foarte bine.

Andra și Cătălin Măruță

Unul dintre cele mai ocupate cupluri din showbizul autohton, Andra și Cătălin Măruță au lăsat deoparte în ziua de Paște concertele și emisiunile, dedicându-și tot timpul familiei. Cei doi și-au petrecut zilele libere vopsind ouă împreună cu copiii lor, David și Eva, sau plimbâdu-se cu bicicletele. Fotografia tradițională de familie, postată pe Instagram în ziua de Paște, i-a adus Andrei peste 50 000 de likeuri.

Andreea Bălan

De Paște, împreuna cu mama și cu fiica sa, Ella, Andreea Bălan a mers în vizită la bunica ei, în satul prahovean Albești-Paleologu, unde vedeta și-a petrecut o bună parte a copilăriei. Înainte ca scena să devină 'casa' ei, Andreea își petrecea verile cu bunica sa, ajutând-o la treburile casei. 'Între bunica mea și Ella sunt 82 de ani diferență. Mă bucur enorm că trăiește, că e sănătoasă și că poate să îi prezinte Ellei toate animăluțele din gospodărie sa', a scris blondina pe Instagram, unde a lăsat și o serie de fotografii simpatice din curtea copilăriei.

Elena Gheorghe

Având în vedere că tatăl său este parohul bisericii din Clinceni, era firesc ca Elena Gheorghe să meargă acolo în noaptea de Înviere pentru a lua lumină. Vedeta a postat pe Instagram o fotografie din curtea bisericii, ce o înfățișează pe cântăreață alături de băiețelul ei, Nicholas, fratele ei, Costin și fiica acestuia, Ema. Paștele acesta a fost cu atât mai special pentru Elena cu cât a fost primul alături de fiica sa, Amelie, care în iulie va împlini un an.

Laura Cosoi

Deși în mai puțin de două luni va aduce pe lume primul ei copil, dorul de zona rurală și tradițiile care îi sunt atât de dragi au făcut-o pe Laura să plece la drum de Paște. Vedeta a ales frumoasa zonă a copilăriei sale, Ardeal, făcând popas într-un loc de care o leagă cele mai frumoase amintiri, comuna Bala. Aici a avut loc, în urmă cu trei ani, nunta tradițională a Laurei cu Cosmin Curticăpean (nr. Laura a avut două nunți, una acasă, la Iași, una tradițională, la Bala). Frumoasa blondă a postat în social media imagini din camera unde a primit binecuvântarea pentru căsătorie, dar și fotografii pitorești din zona Aredealului.

Adela Popescu

După un sezon încărcat la 'Vorbește Lumea', Adela Popescu și-a luat o binemeritată vacanță. Împreună cu Radu Vâlcan și fiul lor, Alexandru, în vârstă de aproape doi ani, vedeta a ales să meargă de Paște în satul ei natal, Susani, unde a petrecut câteva zile libere alături de numeroasa sa familie. Adela a postat pe Instagram imagini idilice, ce evocă bucuriile simple ale vieții la sat: ulița înverzită, pâinea de casă rumenită, găinile din curtea casei prăintești.

Cătălina Grama (Jojo)

După o vacanță frumoasă în Alicante, Spania, alături de Paul Ipate, unde a făcut plajă câte ziua de lungă și a mâncat paella, Cătălina Grama a revenit acasă la timp pentru a petrece Paștele în formulă completă. Împreună cu Achim, Zora și Paul, vedeta a avut parte de sărbători liniștite în casa sa aflată la circa 30 de kilometri de București, în satul dâmbovițean Lucianca.

Foto: Instagram

Citește și:

Pregătiri pentru naşterea celui de-al treilea bebeluş regal. Prinţul William şi Kate Middleton aşteaptă momentul

Andreea Raicu a ajuns în spital în ziua de Paște. Mesajul vedetei este emoționant

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton