Carla’s Dreams - Un ARTIST intră într-un BAR...

 Popescu Alexandra
.

..cere un whiskey și începe să spună bancuri, ne explică de ce poartă hanorac pe scenă chiar și când afară sunt 40 de grade la umbră, ce preferințe are în materie de femei și ce plan a pus la cale pentru luna asta. Pentru că solistul Carlas Dreams are un plan curajos.

Cu cât un artist are mai mult succes, cu atât doarme mai puțin. Cât dormi pe noapte?

Dorm mai puțin decât aș vrea, dar mi-am promis să mă odihnesc bine de tot cel puțin o dată pe săptămână, ceea ce până acum am reușit să și fac.

Dar ai la îndemână vreo soluție atunci când trebuie să urci pe scenă, însă ești epuizat ori te simți rău?

Nu există soluții pentru astfel de stări. Sau, dacă există, au un efect invers după un timp. Așa că odihna și atmosfera normală în colectiv rămân de neînlocuit.

Fanbase-ul tău e unul dintre cele mai puternice din showbiz. Tu cu cine ți-ai dori să faci o poză? E vreo personali­tate în lumea asta pe care ai opri-o pe stradă pentru o fotografie?

Nu am avut vreodată vreun idol, așa că nu am pe cineva anume în minte, dar sunt o mulțime de oameni pe care îi respect, cu care aș face cu plăcere o poză. Nu cred că aș opri pe cineva pentru o poză. Pentru că, din moment ce m-aș gândi să o fac, asta ar însemna că am o admirație deo­sebită pentru acea persoană, respectiv și un respect deosebit, așa că nu aș vrea să deranjez. Dar să zicem că, în anumi­te circumstanțe, care mi-ar părea foarte prielnice pentru un astfel de deranjament, posibil aș face-o.

Nu o să te întreb cât timp îți ia pictatul pe față, dar aș vrea totuși să știu câte perechi de ochelari de soare ai. Și de ce nu te lasă inima să renunți măcar vara la hanorac.

Chiar mersi pentru renunţarea la între­bările despre machiaj. :)) Ochelari avem mulți, inclusiv eu. Dar asta nu pentru că nu avem ce face, ci din motive tehnice (se strică, se pierd). Cât despre hanorac, cre­de-mă că m-am gândit serios la asta, mai ales vara, dar soluțiile pe care le-am găsit nu mi-au părut suficient de bune.

Vrem să știm părerea unui bărbat cu mască: preferi femeile cu machiaj sau fără?

Preferințele mele în acest sens, dacă le putem numi preferințe, țin DOAR de bunul-simț și circumstanțe. Nu mă aștept să văd o fată cu smokey eyes la 8 dimineața, dar și o domnișoară care iese în evidență prin lipsa totală de machiaj în circumstanțe care presupun unul, tot nu este neapărat prima mea „alegere. Și nu este un considerent estetic, ci unul mai mult psihologic vorbitor. Pentru mine.

Într-un interviu pentru noi, spuneai: „Carla bea iresponsabil. Și-n gene­ral, nu te ferești să vorbești despre al­cool. Câte dintre hiturile tale au fost compuse „la beție?

Hai să spun așa: noi venim dintr-o cultură unde alcoolul își are locul și, evident, se fac exagerări. Mai ales până la o anumită vârstă. Pot să afirm că perioada excesiv de vicioasă pentru noi/mine a trecut și că am devenit mai responsabili. În ceea ce ține de scris „la beție nu știu să răspund sigur, pentru că îmi este greu să numesc stările noastre în studio „beții. Asta însă nu înseamnă că nu avem un vin la rece sau un whiskey bun pe undeva.

Că tot e septembrie și încep școlile… Să zicem că dai examen de admitere la Jurnalism și ți se dă următoarea fra­ză: „Carlas Dreams intră într-un bar…. Cum vei continua fraza?

Faină întrebare :)) Mmmm…

Carlas Dreams întră într-un bar și cere o pereche de role. Barmanul îi spune că nu au așa ceva. El cere o pereche de schiuri și primește același răspuns, cu explicația că acela este totuși un bar. „Mă vede Dumnezeu că am vrut să mă apuc de sport, spune acesta și cere o bere.

PS: e un banc mai vechi, de fapt.

Cum se anunță septembrie pentru voi?

Se anunță o lună plină de lucru și eve­nimente. Cel mai larg în acest sens va fi Red Bull SoundClash-ul de pe 28 sep­tembrie, de la Sala Polivalentă, cu băieții de la CTC.

Oana Popoiag

Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton