Câinii Elisabetei a II-a au valeți personali și sunt tratați regește!

În cazul cățeilor din rasa corgi, care sunt preferații Reginei Angliei, nu se aplică deloc sintagma „viață de câine”, deoarece aceștia sunt răsfățați peste măsură și duc un trai invidiat până și de… bipezi. Câinii Elisabetei a II-a au valeți personali și sunt tratați regește!

Regina alături de cățeii ei corgi, în 1973.

Regina alături de cățeii ei corgi, în 1973.

Câinii regali duc vieți de lux, de la mese copioase preparate de bucătari privați, portrete oficiale și până la zboruri cu avioane private alături de Regină, doar că ei nu știu asta și ar fi fost cu siguranță la fel de recunoscători și de iubitori față de orice om de rând. Faptul că au privilegiul de a trăi la Buckingham și că sunt faimoși nu e important decât pentru stăpânii lor, ei își doresc doar dragoste și mângâieri… Și ceva bun! Drept urmare, hrana simpaticilor patrupezi este pregătită de un chef de la Buckingham, fiind formată de obicei din file de vițel și piept de pui și le este servită de valeți, după care, se spune, Regina personal le asezonează mâncarea cu sos.

Regina Elisabeta a II-a, la plimbare alături de cățeii ei (1980).

Regina Elisabeta a II-a, la plimbare alături de cățeii ei (1980).

Din păcate, în luna aprilie a acestui an, ultimul câine din rasa preferată a Reginei – care a avut nu mai puțin de 30 de animăluțe din această rasă – , Willow, a murit. Patrupedul corgi avea 15 ani și Regina și-a propus de atunci să nu mai crească niciun câine, deoarece nu vrea să lase niciun animăluț în urma ei, fiind mari șanse ca acesta să-i surpaviețuiască… Dragostea suveranei pentru această rasă specială datează din 1933, când a primit primul câine de la tatăl ei, dar, de-a lungul anilor, aceasta a mai avut și un cocker spaniel, dar și metiși dachshund-corgi (numiți și dorgi), din care mai are și acum doi, pe nume Vulcan și Candy.

Câinele lui Meghan Markle a devenit, din cerșetor, prinț!

Recent, familiei de căței regali i s-a alăturat un nou membru, care a trecut literalmente de la statutul de cerșetor la cel de prinț, Guy, câinele lui Meghan Markle fiind salvat de actriță, în 2016, dintr-un adăpost, când mai avea doar câteva zile până la eutanasiere. Din momentul în care l-a văzut, Meghan nu s-a mai despărțit de simpaticul patruped, care a a însoțit-o apoi și în Anglia, devenind răsfățatul familiei regale.

Meghan Markle este și ea o mare iubitoare de căței. Guy (stânga) a fost salvat de ea dintr-un adăpost, cu doar câteva zile înainte de a fi eutanasiat.

Meghan Markle este și ea o mare iubitoare de căței. Guy (stânga) a fost salvat de ea dintr-un adăpost, cu doar câteva zile înainte de a fi eutanasiat.

Acum, simpaticul animăluț este cunoscut de o lume întreagă de când a fost văzut în limuzina Reginei Elisabeta a II-a, în ziua nunții stăpânei sale cu Prințul Harry. Un alt răsfățat al sorții este și Lupo, câinele Prințului William și al lui Kate Middleton, care, de asemenea, zboară cu elicopterul, alături de stăpânii lui.

Foto: Northfoto, Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton