Deși la prima vedere poate părea o persoană liniștită, nevoia de adrenalină nu-l lasă să stea locului o clipă. Nu demult, Cabral a urcat pe motor, a apăsat accelerația și a plecat singur într-o vacanță de aproape două săptămâni. A străbătut șapte țări, iar când a tras linie, se strânseseră deja 9.000 de kilometri parcurși pe două roți, o călătorie plănuită de multă vreme.
Cum te-ai hotărât să-ți iei lumea în cap și să pleci la drum de unul singur timp de 12 zile?
Planul era mai vechi. Iar destinația este una clasică, Norkapp. Adică cel mai nordic punct al Europei. Majoritatea motocicliștilor își pun în plan să ajungă acolo la un moment dat, iar unii mai fixiști și mai capsomani reușesc să și ajungă…
Cum te-ai întors acasă după cele 12 zile? Până la urmă, care a fost scopul acestei aventuri? Scopul?
Motocicleta. Drumul în sine. Aventura de a traversa de nebun un continent. Pofta de a vedea locuri noi. Dorința de a petrece niște timp doar cu mine și cu gândurile mele. Cheful de a face câteva milioane de poze.
Andreea cum a reacționat când i-ai spus că pleci singur, cu motorul?
Deja s-a obișnuit de ceva vreme cu modul meu de a privi lumea și viața. Știe că iubesc să petrecem timp împreună, dar și că-mi iau și timp pentru mine. În același timp, și eu am învățat s-o cunosc. Am făcut multe drumuri cu motocicleta împreună, dar un drum atât de lung știam că nu-i va plăcea foarte tare, era clar că era o călătorie doar pentru mine.
Prin câte țări ai trecut și ce te-a impresionat cel mai mult?
Ungaria, Austria, Germania, Danemarca, Suedia, Finlanda și Norvegia. Normal că țările nordice au fost cele mai spectaculoase și-am și avut noroc de vreme bună. Peisajele cu fiordurile Norvegiei, dar și serpentinele pline de reni ale Finlandei îmi vor rămâne în cap multă vreme…
Pasiunea ta pentru motoare nu mai este un secret. Când ai mers prima dată cu motorul?
S-au făcut 20 de ani. Era o căpriță de 250cc care trăgea să moară sub mine, dar este o trotinetă care mi-a rămas în inimă pentru plimbările în orb pe care le făceam, fără niciun plan, doar alegeam muntele și-o luam spre vârful lui.
Se știe despre motoare că sunt foarte periculoase. Mama ta cum privește această pasiune a ta?
Mi-ar plăcea acum să te contrazic, dar am câteva accidente care nu prea mă lasă. Așa că… da, motoarele sunt periculoase. Dar numai cât le lași să fie. Numai cât ai chef să-ți asumi riscuri. Numai cât vrei să joci deschis. Îți explic: unora ca mine li se resetează risc-metrul atunci când se suie pe motor. Adică, deși conștientizezi pericolul, ești dispus să riști puțin mai mult decât ai face-o cu un autoturism, de exemplu. Așa era înainte. Și mi-am luat-o de câteva ori destul de tare. Am pulpa stângă mai subțire decât cea dreaptă de la o polizare cu șoseaua, cicatrici de ardere mecanică în palme, umeri, șolduri și coate. Cicatrici de lovire pe tibii și antebraț. Și o cicatrice mare la cap. Am avut ligamentele încrucișate de la laba piciorului drept rupte, clavicula ruptă, zigomaticul (pometele) drept fracturat complet.
De unde acest curaj nebun în a practica sporturi extreme?
Neah, curaj nebun au alții. Eu încerc, totuși, să rămân într-o singură bucată… Am copil de crescut și rate de plătit la bancă.
Se pare că pe motor ești multitasking. În timp ce conduci, faci o mie de alte chestii (dansezi, faci fotografii). Pe când mersul pe sârmă?
După ce-am trecut prin câțiva ani de enduro, apoi câțiva ani de supersport, m-am apucat de cruisere… Și astea-s și mai comode, și mai iertătoare. Așa că… da, mai fac câte-o poză, mai beau o cafea… Dacă mă sui și pe sârmă, am deja număr de circ, fac un ban cinstit din asta!
Am văzut în videourile postate că ai ajuns până la casa lui Moș Crăciun din Finlanda. Te-ai întâlnit cu el, ce i-ai cerut să-ți aducă?
Da, am ajuns la casa de vară a lui Moș Crăciun. Am vorbit cu el. M-a întrebat dacă vreau să fac poză cu el. Patru. La doar 35 de euro. I-am zis că o să pot trăi și fără.
Ești foarte activ pe blog, însă sunt curioasă dacă te-a prins microbul vloggingului.
Fac video de 20 de ani. Aș putea să fac asta și pe net, nu doar pe TV, dar ce conținut simt că aș vrea să fac nu cred că și-ar găsi public. În plus, vin ăștia mici din spate atât de bine și de tare, încât mai bine dau semnal dreapta și-i las pe ei să se ducă.
Am aflat că ai programul încărcat până aproape de Anul Nou. Câte vitamine iei pe zi?
Tu râzi, dar chiar iau!Două complexuri de multivitamine, plus zinc și magneziu. Chiar dacă nu se vede – și e bine că nu se vede –, efortul de a filma în ritmul nostru lasă urme asupra noastră. Și nici nu mai avem 15 ani…
Foto: Alex Chelba
Adina Vîlcea