ATUNCI bebeluși, ACUM adolescenți! Cum au crescut copiii vedetelor: FOTO emoționante

 Oana Popoiag
.
cum au crescut copiii vedetelorcum au crescut copiii vedetelor

În cei 19 ani de când există revista VIVA!, s-au făcut zeci de ședințe foto cu mame celebre și bebelușii lor nou-născuți. Andreea Berecleanu, Andreea Esca sau Mihaela Rădulescu sunt doar câteva exemple. Anii au trecut și iată cum au crescut copiii vedetelor, devenind din bebeluși adolescenți!

De-a lungul timpului, Mihaela Rădulescu a realizat diverse ședințe foto pentru VIVA! împreună cu băiețelul ei. Prima a avut loc la nici două luni de la nașterea lui Ayan, pe când vedeta forma un cuplu fericit cu omul de afaceri Elan Schwartzenberg. Vedeta a făcut câteva fotografii alături de fiul său și după mutarea la Monaco, în 2009, dar și în 2010, pe când Ayan avea șase ani. Ayan tocmai a împlinit 14 ani, face liceul în Monaco și este evident, după forma fizică în care se află, că practică diverse sporturi. Ayan a experimentat skateboard electric, parapantă, parașutism, snowboard, wakeboard, karting și multe altele. În plus, este campion la Kick Boxing, Krav Maga (sport de apărare) și Muay Thai.

Copiii Andreei Berecleanu, Eva și Petru, au apărut ani de zile în VIVA!, împreună cu mama lor, încă din primii ani de viață. De ceva vreme, însă, fiica, devenită între timp o frumoasă adolescentă de 17 ani, nu doar că și-a depășit în înălțime mama, dar apare pe cont propriu în paginile revistelor, aceasta fiind invitată la diverse evenimente și în campanii ale unor branduri celebre. Întrebată dacă viața cu o fiică adolescentă pune probleme, Andreea ne-a răspuns fără ocolișuri: ' Evident! Dar am trecut de perioada aceea mai rebelă, mai sălbatică, în care bineînțeles că ei le știu pe toate. Am citit foarte multe cărți referitoare la această perioadă și am înțeles că trebuie ca noi, părinții, să avem răbdare. Acesta este un sfat pe care îl dau părinților care urmează să treacă prin această perioadă.'

 

În 2007, Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur pozau pentru prima dată în VIVA! împreună cu Sofia, fetiţa lor de doar 7 luni. Înainte de Dana şi Sofia, credeam că meseria mea merită toată atenţia din lume. Acum sunt convins că ele două o merită. Bucuriile pe care le ai în seara unei premiere nu se compară cu cele pe care le obţii la primul hohot de râs sau la prima lingură de mâncare a copilului tău. Nu vreau să spun că nu îmi mai place actoria sau că vreau să renunţ la ea, doar că viaţa mea înseamnă mult mai mult acum', declara atunci Dragoș Bucur. Acum, Sofia are 11 ani și face școala în system home schooling, decizie care a creat o serie de controverse atunci când părinții au anunțat public hotărârea de a-și retrage fiica din sistemul de învățământ. Dana Nălbaru și Dragoș Bucur sunt căsătoriți de 13 ani și au împreună trei copii: Sofia, de 11 ani, Kadri, de 3 ani, și Roxana, de 6 ani, fetița pe care au adoptat-o anul trecut.

Mario, fiul Alexandrei Dinu și al lui Adrian Mutu avea doi ani când a pozat împreună cu mama sa pentru VIVA!. Acum este un adolescent frumos, în vârstă de 16 ani, care de circa patru ani locuiește împreună cu celebra sa mamă în Los Angeles. Fiul Briliantului este foarte pasionat de baschet, dar nu exclude nici actoria ca viitoare profesie.

Dana Războiu a realizat o ședință foto pentru VIVA! cu fiul său cel mare, Victor, pe când acesta era bebeluș. Acum, băiatul este un adolescent studios de 14 ani, campion la robotică. Fosta prezentatoare de știri mai are un băiețel, Marc, în vârstă de 8 ani.

Foto: arhiva VIVA!, Instagram

Citește și:

Prinţul Harry a încălcat protocolul şi a sărutat mâna unei fane. Gestul a fost surprins în câteva imagini

  

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton