Antonia şi Delia sunt colege de breaslă, dar şi prietene de foarte mult timp. Aşadar, îşi permit anumite gesturi. Iată cum au fost pozate la un eveniment recent la care au participat!
Antonia şi Delia au participat săptămâna trecută la lansarea unui brand nou de haine în România, mai exact în Bucureşti. Cele două îndrăgite cântăreţe au optat pentru outfit-uri lejere, nuanţa predominantă fiind negrul. Ce a atras atenţia în mod deosebit a fost faptul că cele două s-au pozat într-o iposatză surprinzătoare, Delia a pus mâna pe decolteul generos al Antoniei.
Şi Mădălina Ghenea şi-a făcut apariţia la lansarea brand-ului Almaz. Aceasta a optat pentru o salopetă scurtă, neagră, cu câteva inserţii din piele. Şi-a pus în valoare picioarele foarte lungi şi bine lucrate. În această perioadă, se zvoneşte că actriţa s-ar fi despăţit de Matei Stratan, tatăl fetiţei sale. Nu se ştie dacă este adevărat, cei doi nu au dat o declaraţie oficială cu privire la acest aspect. Românca se concentrează acum pe creşterea fetiţei sale, dar şi proiectele de caritate.
Citeşte şi: Fapta emoţionantă făcută de Mădălina Ghenea după ce s-a zvonit că s-ar fi despărţit de Matei Stratan
Foto: PR, Instagram
Cristina Pîrvu