După ce a cerut sfaturi multor mămici în ceea ce privește plecare în vacanță alături de fiul ei, Adela Popescu s-a hotărât. Pleacă în Grecia!
Frumoasa prezentatoare și-a luat deja biletele pentru Atena, unde va pleca împreună cu soțul ei, Radu Vâlcan, dar și cu micuțul Alexandru, care va avea doar un an atunci când va merge în prima sa vacanță.
Adela vrea să meargă pe o insulă din Grecia, nu contează care, în luna august, timp de două săptămâni.
„Gata! Am plătit biletele pentru Atena. Două săptămâni de vacanţă în luna august pe o insula din Grecia. Care-o fi aia. Ne-am tot frământat perioada asta cu privire la vacanţa ce urmează, prima cu Alexandru. O putem numi simplu „vacanţa lui'. Adică frământarea vine tocmai din faptul că nu ne hotărâm ce e mai bine pentru el.', a scris Adela pe blogul ei.
Prima vacanță la malul mării pentru fiul prezentatoarei „Vorbește lumea' este un stres în primă fază. Adela vrea ca totul să fie perfect, dar, cu toate acestea, să se și relaxeze alături de soț și prieteni. Așa că cere ajutorul fanilor în legătură cu insula perfectă unde poate să meargă cu micuțul Alexandru.
„Voi, cele care aţi fost cu copii de 1 an şi 2 luni în vacanţă, spuneţi-mi dacă pun corect problema. Orice completare este mai mult decât binevenită. Am zis aşa:
-Să fie la plajă. Îmi şi imaginez cum după masă de dimineaţă, Radu îşi va lua fiul şi vor merge să facă aerosoli pe malul mării, lăsându-mă pe mine în plata mea să dorm liniştită măcar o ora.
-Să fie o locaţie cu recepţie mai mare sau ceva săli prin care să pot face activităţi cu Alexandru cât timp soarele arde rău. Mi se pare important acest aspect, mai ales că nu stăm tocmai puţin.
-Să aibă aproape taverne şi un trotuar pe care să poţi plimba uşor căruciorul.
-Plajă să aibă măcar într-un colţişor puţină umbră făcută de un măslin sau în fine, să fie o plajă amenajată cu umbrele. Tot la copil mă gândesc, fireşte.
-Un spital prin zonă.
-Aer condiţionat, normal.
-Intrarea în apă să fie lină.
-O cârciumioară, doua, trei, la hotel sau chiar lângă, dar suficient de aproape în aşa fel încât tati să poate rămâne liniştit la un pahar de vin cu prietenii noştri, cât timp eu plec cu băiatul în camera să pape sau să doarmă.
-O chicineta pentru păpica lui. Sau măcar o priză cum trebuie. Rezolv toată treaba cu steamerul meu.
-Insula asta, dacă se poate, să fie la distanţă de maxim trei ore cu feribotul din Atena. Nu prea aş vrea să mai urc în alt avion.', a mai adăugat Adela.
Ai vreun sfat pentru Adela Popescu?
Alexandra Popescu
Foto: Facebook
Citește și:
Adela Popescu și-a făcut lista de cadouri pentru Valentines Day. Vezi ce își dorește vedeta!