Aretha Franklin a ajuns de urgență la spital, iar aceasta și-ar fi luat deja adio de la membrii familiei. Cântăreața, în vârstă de 76 de ani, se luptă de foarte mulți ani cu o boală foarte grea.
În anul 2010, Aretha Franklin a fost diagnosticată cu cancer, dar chiar și așa a continuat să cânte și să-și susțină concertele. Artista internațională a urcat pe scenă până în momentul în care medicii i-au interzis să mai facă asta și i-au recomandat să se odihnească.
Aretha Franklin este internată într-un spital din Detroit. Familia artistei a confirmat faptul că aceasta este internată în stare gravă la spital. Membrii familiei Arethei Franklin se roagă pentru aceasta și își doresc ca totul să fie cât mai discret în ceea ce privește informații despre starea sa de sănătate.
FOTO: Hepta