Un minut și 48 de secunde i-au asigurat faima, în filmul care a livrat lumii termenul „paparazzi. Tot atât de puțin timp i-a luat suedezei supranumite „Icebergul, dar vestită pentru aventurile toride, să piardă tot ce a câștigat, printr-un șir de ghinioane, dar și prin alegerile neinspirate în dragoste.
De la fereastra vilei ei situate la 30 de kilometri de Roma, unde trăia singură, dacă nu pui la socoteală cei doi dobermani, probabil că adesea privea marea gândindu-se de fapt la altceva. La întâmplări de acum 50 de ani, la părul blond fluturând în vânt atunci când conducea nebunește prin Roma, la Mercedesul său 300 SL convertibil (primul din Italia, conform spuselor ei), la toți bărbații celebri (și căsătoriți) pe care i-a avut, la seara geroasă în care nu-și mai simțea picioarele repetând duble cu Marcello Mastroianni în Fontana di Trevi pentru „La dolce vita. Judecând după nostalgia și ușoara înver-șunare cu care își evoca tinerețea în interviurile din ultimii ani de viață, s-ar zice că Anitona, cum obișnuia să o alinte marele regizor Fellini, trăia exclusiv din amintiri.
ANI DE GHINION
Tinerețea ei fabuloasă contrastează violent cu ceea ce descria la un moment dat ca fiind cei mai ghinioniști ani. Viața Anitei se poate împărți în două perioade bine definite, fiecare de un dramatism aparte, așa cum mai vezi doar în romanele rusești: perioada gloriei și cea a decăderii. Din femeia care avea la picioare Hollywoodul și toată Europa a ajuns să locuiască singură, uitată de lume, din frumusețea suedeză care a fascinat două continente doar atitudinea de divă, păstrată până în ultima clipă, i-a mai rămas. Iar din averea cândva colosală a rămas, conform puținilor apropiați, doar o casă în care nici măcar nu a avut privilegiul să-și trăiască ultimele luni de viață. Dat fiind că lua, se spune, 10.000 de euro pentru o apariție publică, până la un moment dat a reușit să-și mențină un standard de viața considerabil. Se pare că hoții au profitat de un accident domestic care a trimis-o în scaunul cu rotile și în spital o bună bucată de vreme, și i-au spart casa, dându-i ulterior foc. Cum nu a avut banii necesari pentru a reface vila, Anita a fost nevoită să locuiască până la moarte într-un azil.
Continuarea în numărul de februarie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 31 ianuarie.